x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum îşi aminteşte Obama atentatele din 11 septembrie: „Îi schimbam scutecele fiicei mele şi mă gândeam: ce lume va moşteni?”

Cum îşi aminteşte Obama atentatele din 11 septembrie: „Îi schimbam scutecele fiicei mele şi mă gândeam: ce lume va moşteni?”

10 Sep 2011   •   13:23
Cum îşi aminteşte Obama atentatele din 11 septembrie: „Îi schimbam scutecele fiicei mele şi mă gândeam: ce lume va moşteni?”

Presedintele SUA, Barack Obama era, la vremea atentatelor din 11 septembrie 2001 senator in Illinois - Chicago. 'In momentul atacurilor, imi conduceam masina spre locul de munca. Mergeam la audieri', isi aminteste Obama, citat de CBSnews.com.

'Afland ce se intampla, mi-am schimbat destinatia. M-am dus la biroul meu de avocatura si, impreuna cu colegii mei, am vazut turnurile prabusindu-se. Am evacuat Centrul Thompson, cladirea guvernamentala din centrul Chicago-ului. Si ne uitam in sus la Turnul Sears (cea mai inalta cladire din Chicago si din Statele Unite, avand 527 de metri – n.r.), spunandu-ne ca ar putea sa cada si el', rememoreaza presedintele.

Obama a povestit ca, mai tarziu, in cursul noptii, a stat 'de serviciu' langa Sasha, fetita sa nou-nascuta. 'Ii schimbam scutecele si o purtam pe umar pentru a o ajuta sa eructeze, gandindu-ma: ce fel de lume va mosteni?'

Si alti politicieni au rememorat propriul 11 septembrie 2001.

'A fost o zi de alegeri preliminarii in New York. Am votat, m-am dus linistit la sediul meu de campanie, am stat la o cafea, citeam ziarele si deodata cineva zice: un avion mic tocmai s-a izbit de unul dintre turnurile gemene', spune actualul primar al metropolei, Michael Bloomberg. Acesta a precizat ca a pierdut trei prieteni in urma atacurilor.

Fostul primar, aflat in functie in septembrie 2001, sustine ca, la inceput, nu i s-au dat informatii corecte despre cele intamplate: 'Eram cam la 10 kilometri distanta, in Hotelul Peninsula, luand micul dejun. Nu mi-au spus cat de grav este. Mi-au spus ca un avion bimotor a lovit turnul din Nord si ca era un incendiu teribil', spune Rudolph Giuliani. Ulterior, acesta a sunat la Casa Alba, pentru a se asigura ca s-au luat masuri pentru ca alte atacuri sa nu se produca.

Congresmenul newyorkez Michael Grimm a ajuns la fata locului la 4.30 dupa amiaza, cand deja turnurile cazusera: 'Mi se parea ca este un scenariu de film. Ma uitam la pompierii care incercau sa isi traga respiratia, sa se racoreasca cu apa… privirile din ochii lor… era insuportabil'.
×