x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum se pot plăti amenzile în SUA în pragul Crăciunului

Cum se pot plăti amenzile în SUA în pragul Crăciunului

19 Noi 2015   •   09:03
Cum se pot plăti amenzile în SUA în pragul Crăciunului

Amenzile pentru parcări reprezintă o sursă de enervare pentru toți șoferii, dar autoritățile dintr-un orășel din Statele Unite au venit cu o idee inedită.

Astfel, în loc de a plăti cash, „vinovații” au posibilitatea de a dona nevoiașilor conserve și alimente pentru masa de Crăciun.

Programul desfășurat de oamenii legii din City of Lexington se numește ‘Food for Fines’ („Mâncare pentru amenzi”) și se află la cea de-a doua ediție. În perioada 16 noiembrie - 18 decembrie, persoanele care primesc amenzi pentru parcare vor putea plăti în alimente conservate.

Potrivit metro.co.uk, pentru fiecare 10 conserve donate, polițiștii vor scădea 15 $ din amendă, dar fiecare are posibilitatea de a dona oricâtă mâncare dorește.

Oficialii au afirmat că anul trecut cetățenii au donat prin intermediul aceluiași program peste 6200 de conserve.
 

×
Subiecte în articol: amenzi