x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Curvele noastre, eroinele Spaniei

Curvele noastre, eroinele Spaniei

de Carmen Plesa    |    10 Mai 2008   •   00:00
Curvele noastre, eroinele Spaniei
Sursa foto: Javier Lizon/

31 DE POLIŢIŞTI ARESTAŢI GRAŢIE ROMĂNCELOR
Cinci prostituate române au distrus o bandă criminală cuibărită în sediul poliţiei din Coslada. Mărturiile femeilor au dus la arestarea şefului poliţiei şi a 30 dintre subalternii săi. Locuitorii din Coslada le ridică acum osanale, pentru că au avut curajul să îi înfunde pe bandiţii în uniformă care îi terorizau. Poliţiştii corupţi percepeau taxe de protecţie şi patronau traficul de fiinţe umane şi de droguri.



COSLADA ● Româncele au "ciripit” despre poliţiştii corupţi
Şeful poliţiei din Coslada şi 30 dintre subalternii săi au fost arestaţi joi noapte. Pornind de la mărturiile unor prostituate românce, investigatorii au aflat că poliţiştii din Coslada se ocupau, printre altele, cu trafic de fiinţe umane, trafic de droguri şi pretindeau taxe de protecţie.

Cinci românce care erau obligate să se prostitueze în Spania au provocat o adevărată revoluţie în localitatea Coslada. Fetele au fost cele care au vorbit despre abuzurile şi corupţia din cadrul poliţiei locale. Rezultatul: Ginés Jiménez Buendía, şeful poliţiei, împreună cu 30 de subalterni au fost arestaţi pentru corupţie. Investigaţiile de până acum au arătat că Gines era un fel de şef al mafiei locale. Potrivit presei iberice, "banda” sa, alcătuită din poliţişti, cerea taxă de protecţie de la patronii de restaurante şi magazine, era implicată în traficul de persoane şi de droguri. Poliţiştii sunt cercetaţi, de asemenea, pentru diverse abuzuri, denunţuri false şi ameninţări.


LOCUITORI FURIOŞI. "Corupţilor!, "neruşinaţilor” s-a auzit din mulţimea furioasă adunată ieri în faţa sediului poliţiei din Coslada. Furia s-a amplificat atunci când arestaţii au fost scoşi din clădire. "Puneţi-i în lanţuri”, au strigat alte voci, iar tinerii care treceau cu maşinile pe lângă poliţie le-au aruncat arestaţilor: "Acuma nu mai sunteţi aşa de smecheri, nu?!”.

Prezenţa unui cordon de forţe de ordine adus să asigure securitatea a stăpânit cu greu furia celor 200 de oameni. "Lăsaţi-i pe mâna noastră” , a strigat mulţimea, când arestaţii au fost scoşi din clădire.

Presa spaniolă mai menţionează că mulţi locuitorii din Coslada se pregăteau ieri seară să petreacă şi deschideau sticle de şampanie, în cinstea faptului că au scăpat de acei poliţişti care semănau teroarea în oraş.


CU AJUTOR DIN ROMÂNIA. Operaţiunea care a dus la arestarea poliţiştilor a pornit în urmă cu aproximativ o lună, când agenţi ai poliţiei naţionale spaniole, împreună cu colegi din România, au dat de urma unei bande de proxeneţi, condusă de doi români, de 26 şi 27 de ani, împreună cu o conaţională. Aceştia aduseseră la Coslada cinci românce, pe care le obligau să se prostitueze pentru ei.

După ce proxeneţii au fost arestaţi, româncele au început să "ciripească” despre apucăturile şefului poliţiei din Coslada şi ale subalternilor săi. Aşa au ajuns investigatorii să-şi dea seama că nu sunt doar pe urmele unor simpli proxeneţi, ci că au dat peste o o adevărată organizaţie de tip criminal, care implica poliţişti corupţi din Coslada.

Româncele le-au povestit anchetatorilor că şeful poliţiei din Coslada şi o parte din agenţii săi închideau ochii când era vorba de practicarea meseriilor "de trotuar”. Pentru "discreţia” lor, poliţiştii primeau bani şi diverse favoruri sexuale. Româncele arestate au vorbit despre orgii la care au fost obligate să presteze pentru poliţişti.

Jurnaliştii spanioli de la El Mundo subliniază că româncele care se prostituau au fost cheia care a dus la demascarea corupţiei din poliţia Cosladei.


ARME ILEGALE. În casa "şerifului Gines”, cum l-a botezat presa iberică pe şeful poliţiei, s-au găsit mai multe arme ilegale şi o sumă mare de bani. Se fac cercetări pentru a se descoperi dacă aceste arme au fost utulizate în timpul acţiunilor de tip mafiot pe care le făceau poliţiştii arestaţi.

Primarul din Coslada şi consilierul pe probleme de securitate al localităţii au declarat ei că nu cunoşteau nimic concret în legătură cu faptele de care au fost acuzaţi poliţiştii, însă au recunoscut că le ajunseseră la urechi diverse zvonuri legate de abuzuri ale acestora. Au considerat însă că sunt doar "bârfe de cartier”.
Unul dintre agenţii arestaţi este chiar garda de corp a primarului.


ABUZURILE. De când "oamenii lui Gines” au fost arestaţi, lumea din Coslada a început să vorbească despre abuzurile acestora. Băteau oameni fără motiv, ameninţau, cereau taxă de protecţie – spun oamenii. "E clar că nu aveau cum să-şi cumpere maşinile pe care le deţineau – Audii TT, de exemplu, din simplele salarii de poliţiţişti”, a comentat Vincente, un locuitor din Cosalada.

"Aici am trăit 20 de ani terorizaţi de o poliţie care s-a comportat ca trupele SS”, a spus şi una dintre locuitoarele oraşului, referindu-se la cele două decenii în care Gines Buendia a condus poliţia locală.


Românii – uşor de speriat

Românii stabiliţi în Coslada reprezintă cel puţin un sfert din populaţia localităţii. Statul de imigrant speriat de relaţia cu autorităţile i-a făcut să cadă deseori victime poliţiştilor. "Cunosc multe cazuri în care românii au fost victime, însă doar unul sau două în care au avut şi curaj să denunţe abuzurile. Românii se tem pentru că ştiu că dacă poliţistul denunţat rămâne în funcţie, îi va face viaţa amară”, ne-a spus Daniel Tecu, preşedintele asociaţiei româneşti ADERE din Coslada.

Daniel Tecu ne-a relatat cazuri în care românii au fost opriţi abuziv de poliţişti pe stradă, au fost ameninţaţi şI batjocuriţi, li se luau carnetele de conducere sau maşinile fără motiv. "Pe un prieten l-au oprit şi pentru că nu le-a plăcut tonul cu care s-a adresat, l-au urcat în maşină, l-au dus undeva la marginea oraşului şi l-au bătut crunt”, ne-a mai spus preşedintele ADERE. Daniel Tecu i-a descris pe poliţişti drept "şmecheri, intimidanţi, prepotenţi”. Preşedintele ADERE ne-a mai spus că la magazinul de produse româneşti pe care-l deţine poliţiştii i-au făcut aproape o sută de vizite intimidante. Daniel Tecu a făcut un apel la conaţionalii săi să denunţe toate abuzurile la care au fost supuşi de către poliţişti.




×