x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade în Indonezia

Cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade în Indonezia

19 Noi 2013   •   17:29
Cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade în Indonezia

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter s-a produs marţi în estul Indoneziei, potrivit institutul american de geofizică, USGS. Deocamdată nu au fost raportate pagube, iar autorităţile locale exclud orice risc de tsunami.

Seismul s-a produs aproape de ora 13.30 GMT, la 110 km nord-nord-est de oraşul Tobelo, situat în Insulele Moluce, la o adâncime de 63 km.

Agenţia indoneziană de meteorologie şi geofizică a raportat un cutremur cu magnitudinea de 6,2 pe scara Richter, cu epicentrul la 30 km nord-est de Insula Morotai, potrivit agenţiei de presă chineze Xinhua.

Indonezia este adesea afectată de cutremure, fiind situată în cea mai întinsă şi activă zonă vulcanică din lume, supranumită "Cercul de foc al Pacificului".

×