x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur de 7 grade în Alaska, o alertă de tsunami a fost ridicată

Cutremur de 7 grade în Alaska, o alertă de tsunami a fost ridicată

30 Noi 2018   •   21:59
Cutremur de 7 grade în Alaska, o alertă de tsunami a fost ridicată

Statele Unite au ridicat vineri alerta emisă anterior privind un posibil tsunami în Alaska, după ce zona a fost zguduită de un seism cu magnitudinea 7, transmite EFE.

Sursa citată aminteşte că Serviciul Geologic american lansase o avertizare în urma cutremurului produs vineri, la ora 17,28 GMT, la 13 kilometri de Anchorage, localitatea cea mai mare din Alaska, unde trăiesc circa 300.000 de persoane.

Pentru moment, autorităţile nu au confirmat dacă există victime ale cutremurului.

Mediile locale de informare au relevat că seismul a provocat daune unor clădiri din oraş.

Administraţia Federală de Aviaţie din Statele Unite a precizat că a evacuat turnul de control al aeroportului internaţional Ted Stevens din Anchorage.

Zborurile care se îndreptau spre acest aeroport au fost deviate iar avioanele care urmau să decoleze au rămas la sol. În total, 20 de zboruri au fost afectate, potrivit primelor date. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Cutremur