x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cutremur în Nepal: Când se vor putea relua ascensiunile pe Everest

Cutremur în Nepal: Când se vor putea relua ascensiunile pe Everest

de Dragoş Tănase    |    30 Apr 2015   •   15:33
Cutremur în Nepal: Când se vor putea relua ascensiunile pe Everest
Sursa foto: antena3.ro

Un oficial al guvernului nepalez a anunţat, joi, când se vor putea relua ascensiunile pe Muntele Everest, după seismul din 25 aprilie 2015 ce a declanşat o avalanşă care a ucis 18 persoane pe cel mai înalt vârf din lume.

"Scările vor fi reparate în două-trei zile, iar ascensiunile se vor putea relua săptămâna viitoare. Nimeni nu are motive să renunţe la expediţia programată", a declarat Şeful Departamentului Turismului, Tulsi Gautam, potrivit Agerpres, care citează AFP.

În acest moment, alpinistul român Zsolt Torok e rănit la picioare şi nu poate coborî singur de pe Everest. El este acum singurul alpinist român rămas în tabăra de bază, alţi trei colegi de expediţie reuşind să plece.


Zsolt Torok (Foto: facebook.com/zsolt.torok)

Un cutremur de 7,9 grade s-a produs, sâmbătă, în Nepal, provocând avalanşe de amploare şi fiind urmat de zeci de replici de intensitate mare.

Cel mai recent bilanţ indică peste 15.000 de morţi şi răniţi.


×
Subiecte în articol: everest nepal cutremur ascensiune munte