x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dalai Lama consideră că există prea mulţi refugiaţi în Europa

Dalai Lama consideră că există prea mulţi refugiaţi în Europa

31 Mai 2016   •   17:31
Dalai Lama consideră că există prea mulţi refugiaţi în Europa

Liderul spiritual tibetan Dalai Lama a apreciat că în prezent există "prea mulţi" refugiaţi în Europa după valul de sosiri de anul trecut şi că aceşti migranţi care caută protecţie nu trebuie să rămână decât provizoriu la faţa locului, potrivit unui interviu publicat marţi de cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, relatează AFP.

'Când privim chipul fiecărui refugiat, mai ales cele ale copiilor şi femeilor, resimţim suferinţa lor şi o fiinţă umană care are condiţii de viaţă mai bune are responsabilitatea să-i ajute. Dar, pe de altă parte, există prea mulţi, în prezent, în Europa, a declarat liderul spiritual tibetan pentru publicaţia citată.

'Europa, Germania, în special, nu poate deveni o ţară arabă, Germania este Germania', a adăugat el, referindu-se la faptul că majoritatea migranţilor provin din ţări arabe ca Siria sau Irak.

'Este cu atât mai dificil pe plan practic. Şi pe plan moral, consider de asemenea că aceşti refugiaţi nu ar trebui să fie primiţi decât provizoriu. Obiectivul ar trebui să fie ca ei să revină (în ţara lor) şi să ajute la reconstrucţia ţării lor', a apreciat Dalai Lama, care trăieşte el însuşi în exil în India de peste 50 de ani.

Germania a primit anul trecut un număr record de un milion de refugiaţi. Afluxul a încetinit semnificativ în acest an, în urma în special a închiderii 'rutei Balcanilor', principala cale de acces din Turcia, anul trecut. Dalai Lama şi-a exprimat din nou speranţa de a reveni în Tibet, China, 'poate în câţiva ani'. 'În cazul în care condiţiile revenirii mele sunt întrunite sau cel puţin pentru o scurtă vizită, aceasta ar fi pentru mine o bucurie', a afirmat el. AGERPRES

×