x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Danemarca interzice adunările publice mai mari de 500 de persoane până în toamnă

Danemarca interzice adunările publice mai mari de 500 de persoane până în toamnă

21 Apr 2020   •   12:49
Danemarca interzice adunările publice mai mari de 500 de persoane până în toamnă

Danemarca nu va permite organizarea de întruniri publice la care să participe mai mult de 500 de persoane până la 1 septembrie, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citat de Reuters.

Declarația contrazice informațile apărute în mass-media, potrivit cărora autoritățile daneze ar fi urmat să aprobe întrunirile publice mai ample, începând din 10 mai.

Limita legală a întrunirilor publice din Danemarca este de 10 persoane şi va fi menţinută până pe 10 mai. 

×