x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe De la fotbal la jihad. A murit pentru islam, deşi avea o carieră promiţătoare în fotbal

De la fotbal la jihad. A murit pentru islam, deşi avea o carieră promiţătoare în fotbal

de Istvan Deak    |    19 Noi 2013   •   18:40
De la fotbal la jihad. A murit pentru islam, deşi avea o carieră promiţătoare în fotbal

Burak Karan avea un viitor strălucit ca jucător profesionist de fotbal în Germania, şi chiar a jucat pentru naţionala de tineret. Dar şi-a sfârşit cariera la 20 de ani, când s-a alăturat islamiştilor radicali. În octombrie anul acesta a fost ucis în Siria. Aceasta este povestea unui tânăr cetăţean german care ar fi putut ajunge departe în viaţă, dar a murit stupid, luptând pentru cauze străine. Revista germană Der Spiegel îi spune povestea.

Ultimul meci
“Prima viaţă” a lui Burak Karan s-a încheiat la 29 martie 2008, când a jucat ultimul meci pentru formaţia secundă a clubului Alemannia Aachen, alături de Lewis Holtby, care joacă acum pentru echipa britanică din Premier League, Tottenham Hotspur, şi a jucat de trei ori pentru naţionala Germaniei. După numai câteva săptămâni şi-a încheiat cariera de fotbalist, la vârsta de 20 de ani.

Un talent fotbalistic
Până în acel moment, Karan, născut în Germania din părinţi imigranţi turci, era văzut ca un talent fotbalistic, cu un viitor promiţător.
Mijlocaşul din oraşul Wuppertal a jucat pentru Germania de şapte ori, pentru echipele Under 16 şi Under 17. Câţiva dintre colegii lui de echipă, inclusiv Sami Khedira, Dennis Aogo şi Kevin Prince Boateng aveau să devină staruri ale fotbalului.

În atenţia presei
În ianuarie 2008, când Alemannia Aachen l-a adus pe Karan de la Hannover 96, noul său antrenor a spus despre el că are ochi buni, este un jucător bun şi bine pregătit, de care ai nevoie în echipă.
La cinci ani după acest moment, Karan este din nou în atenţia presei, fiind subiect de ştire. A murit la începutul lui octombrie în oraşul sirian Asas, în timpul unui raid, după cum relata cotidianul german Bild pe prima pagină.

Un bun samaritean
Fratele lui, Mustafa, a declarat pentru tabloidul german că Burak s-a deplasat în zona de graniţă dintre Turcia şi Siria acum şapte luni, împreună cu soţia şi cei doi fii ai lor, pentru a ajuta la distribuirea de ajutoare pentru sinistraţii sirieni.
Mustafa neagă că fratele lui ar fi luptat alături de jihadişti în Siria. “Dacă era înarmat, era poate pentru a proteja transporturile de ajutoare. Întotdeauna mi-a spus că nu vrea să lupte”, a declarat Mustafa pentru Bild.

A luptat “cu plăcere”
Dar o înregistrare video postată pe Youtube la 22 octombrie de o grupare islamistă necunoscută dă o altă impresie. Ea îl arată pe Karan pozând cu o mitralieră. Un text postat sub înregistrare face referire la el drept Abu Abdullah al-Turki, numele de război, şi afirmă că “ a pătruns ca un leu în zona PKK (Allah să-i distrugă pe toţi!) şi a luptat împotriva lor cu plăcere”.

Ghinionul
Familia lui Karan dă vina pe Emrah Erdogan, islamist din Wuppertal, care l-ar fi radicalizat. Cei doi se cunoşteau de câţiva ani, şi, potrivit serviciului german de securitate internă, Karan a încercat în aprilie 2010 să călătorească în Afganistan împreună cu Emrah Erdogan şi cu fratele lui Erdogan, Bunyamin. Cei doi fraţi au reuşit să ajungă în Afganistan, Karan nu, scrie Der Spiegel.
Bunyamin Erdogan a fost ucis într-un atac american cu drone în octombrie 2010, iar fratele lui, Emrah, a fost trimis în faţa justiţiei din Frankfurt în iunie anul acesta, fiind acuzat că este membru al reţelei teroriste Al Qaida din Pakistan şi al grupării jihadiste al-Shabaab din Somalia.
Se pare că în Pakistan a fost în zona graniţei cu Afganistanul între mai 2010 şi ianuarie 2011 şi s-a alăturat grupării al-Shabaab în februarie 2011. Erdogan a fost arestat în Tanzania, în iunie 2012, şi extrădat în Germania imediat după aceea, mai scrie sursa citată.

Sprijin pentru o organizaţie teroristă
Procuratura federală germană a lansat o anchetă privindu-l pe Karan, pentru posibil sprijin acordat unei organizaţii teroriste străine. Dar cazul nu a depăşit faza suspiciunii iniţiale.
În 2010, procurorul din Dusseldorf a început o investigaţie privind suspiciunea de pregătire a unui atac major. Un tribunal a ordonat ca telefoanele sale să fie monitorizate.
În 2011, Karan ar fi luat legătura cu islamistul egipteano—austriac Mohamed Mahmoud, un imam de la o moschee din oraşul german Solingen şi lider al grupului islamist denumit Millatu-Ibrahim, care a fost interzis în mai 2012 din cauza “acţiunilor contra ordinii constituţionale şi împotriva conceptului de înţelegere internaţională”. În momentul în care poliţia a descins la sediul grupării, Mahmoud se mutase deja în Egipt. El este acum în închisoare în Turcia. Este bănuit că ar fi încercat să lupte în războiul civil sirian, unde protejatul său, Karan, a fost ucis luna trecută.


×
Subiecte în articol: islamism Burak Karan