x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe De tot râsul! Preşedintele georgian, acuzat că şi-a injectat botox din bani publici

De tot râsul! Preşedintele georgian, acuzat că şi-a injectat botox din bani publici

de Marina Constantinoiu    |    01 Iun 2013   •   20:34
De tot râsul! Preşedintele georgian, acuzat că şi-a injectat botox din bani publici

Pe bună dreptate, georgianul de rând se poate intreba acum "oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai botoxat din ţară?", după ce insuşi şeful
statului a fost acuzat că a cheltuit bani publici pentru injecţii cu botox. Parchetul din Georgia a anunţat vineri că a deschis o anchetă pentru deturnare de fonduri în urma informaţiilor potrivit  cărora preşedintele Mihail Saakaşvili ar fi cheltuit mii de dolari din bani publici pentru injecţii cu botox în Statele Unite, relatează AFP.

"O anchetă de mare amploare a fost deschisă pentru deturnare de (fonduri din) bugetul statului', a precizat purtătoarea de cuvânt a Parchetului, citată de televiziunile locale. Ea nu a oferit detalii despre obiectul anchetei, dar a adăugat: "Parchetul are dreptul să interogheze toate persoanele care ar fi putut fi implicate, iar printre acestea ar putea fi preşedintele georgian".

Potrivit unor documente dezvăluite vineri de postul de televiziune Imedi şi prezentate ca facturi pentru cheltuieli ale statului, Saakaşvili ar fi plătit peste 11.000 de dolari din fonduri publice pentru injecţii cu botox când s-a aflat în vizită la New York în 2009 şi 2011.

Saakaşvili ar fi cheltuit de asemenea, potrivit Imedi, 9.000 de dolari în Marea Britanie pentru a-şi cumpăra portretul unei actriţe americane nud, a cărei identitate nu a fost dezvăluită.

Givi Targamadze, deputat al partidului preşedintelui, Mişcarea Naţională Unificată, a pus la îndoială autenticitatea acestor documente şi a amintit că preşedintele ar fi fost deja acuzat, pe nedrept, la începutul acestui an.

El a fost acuzat atunci că a cheltuit fonduri publice pentru o şedinţă de saună în compania fostului preşedinte ucrainean Viktor Iuşcenko.

Anchetele, inculpările şi arestările unor foşti înalţi oficiali ai precedentului Guvern se înmulţesc în Georgia de la victoria la alegerile legislative din decembrie a coaliţiei de opoziţie a miliardarului Bidzina Ivanişvili şi de la numirea acestuia în postul de premier, comentează AFP.

Fostul premier Vano Merabişvili, unul din cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui Saakaşvili, se află în prezent în detenţie după ce a fost acuzat de corupţie şi abuz de putere. Mai mulţi foşti miniştri şi primarul din Tbilisi, Gigi Ugulava, alt apropiat de-ai lui Saakaşvili, au fost inculpaţi.

Preşedintele a declarat că aceste anchete sunt motivate politic. Victoria coaliţiei de opoziţie a lui Ivanişvili a pus capăt dominaţiei partidului lui Saakaşvili, la putere de nouă ani. Alegerile au fost salutate de Occident ca un exemplu de tranziţie democratică, însă situaţia s-a tensionat puternic de atunci.

Cei doi bărbaţi ar trebui să coabiteze până la expirarea celui de-al doilea mandat al lui Saakaşvili, în octombrie 2013.

×