x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Decizia finală cu privire la intrarea României în Schengen, amânată până în septembrie.

Decizia finală cu privire la intrarea României în Schengen, amânată până în septembrie.

09 Iun 2011   •   11:58
Decizia finală cu privire la intrarea României în Schengen, amânată până în septembrie.

Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Henri Paul, sustine ca "toata lumea este de acord" ca nu la reuniunea de astazi a Consiliului JAI se va lua o decizie privind aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen si ca se asteapta raportul MCV (Mecanismul de Cooperare si Verificare) din iulie. Potrivit unui proiect de concluzii, citat de Novinite.com, Consiliul JAI va lua o decizie cu privire la aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen cel mai tarziu in septembrie.

"Nu cred ca azi Franta are nevoie sa zica mai mult decat a zis pana in prezent. Noi ramanem pe aceleasi pozitii si credem ca dinamica negocierilor multilaterale va produce efecte", a declarat Henri Paul, intrebat ce va sustine tara sa in Consiliul JAI in privinta aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen. "Cred ca, oricum, toata lumea este de acord ca nu la aceasta reuniune a Consiliului JAI se va lua o decizie. O decizie se va lua mai tarziu", a mai spus ambasadorul.

"Eu cred ca am intrat intr-o faza mult mai pozitiva in care partile discuta, se pun pe masa argumente si cred ca toata lumea asteapta raportul MCV din iulie. Cred ca acel raport va fi extrem de important. Eu sper ca acel raport va fi unul mult mai bun decat celelalte. Si cred ca este o dinamica a negocierilor ale carei efecte trebuie sa le lasam sa se produca. Este o negociere la nivel international cu o dinamica ce va rezulta intr-un calendar", a mai explicat Henri Paul, potrivit Mediafax.

Consiliul JAI nu va stabili la reuniunea de astazi o data pentru intrarea Romaniei si Bulgariei in spatiul Schengen, insa va lua o decizie in acest sens cel mai tarziu in septembrie, potrivit unui proiect de concluzii citat de site-ul Novinite.com.

Ministrii de Interne europeni se intalnesc astazi la Luxemburg, unde vor lua nota de faptul ca sistemele de control la granita ale Romaniei si Bulgariei au fost imbunatatite pentru a indeplini standardele Schengen, dar nu vor stabili si data intrarii celor doua tari in spatiul Schengen, afirma DPA, citand un diplomat care s-a referit la proiectul de declaratie a consiliului JAI.

×