x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Decizie la Bruxelles: Grecia, scăpată de jumatate din datoriile către banci

Decizie la Bruxelles: Grecia, scăpată de jumatate din datoriile către banci

26 Oct 2011   •   18:40
Decizie la Bruxelles: Grecia, scăpată de jumatate din datoriile către banci

UPDATE: Liderii statelor din zona euro si bancile creditoare au ajuns, la primele ore ale diminetii, la un acord privind situatia Greciei. Astfel, datoria greaca va fi redusa cu 100 de miliarde de euro, gratie renuntarii de catre banci la aproximativ 50% din creantele lor, a anuntat joi presedintele francez Nicolas Sarkozy, in cadrul unei conferinte de presa.

Efortul bancilor "reprezinta 100 de miliarde de euro", a declarat Sarkozy la incheierea summitului european care a durat zece ore si a condus la un vast acord global pentru rezolvarea crizei datoriilor.

"Creditorii privati vor face un efort voluntar de 50%", ceea ce va permite Greciei sa evite intrarea in incapacitate de plata, a explicat presedintele francez. Acelasi efort va fi cerut bancilor grecesti dar si altor banci, a mai spus Sarkozy, care a precizat ca "toate bancile vor fi tratate in aceleasi conditii".

UPDATE: Noapte decisiva pentru viitorul zonei euro

"Vreau sa cred ca in cursul acestei nopti se va ajunge la concluzii pentru cele doua probleme fundamentale - Grecia si facilitatea europeana de stabilitate fiscala", a spus Traian Basescu miercuri seara, la Bruxelles.

"In continuare statele din zona euro raman intr-un summit al zonei euro pentru a stabili nevoia si modalitatea de finantare pentru Grecia si, probabil, cel mai important element este stabilirea nivelului de implicare a sectorului privat. Vor discuta nivelul de finantare al facilitatii europene de stabilitate financiara si vor discuta de consolidarea fiscala in interiorul zonei euro - nu numai tarile care au un program acum, Grecia, Portugalia, Irlanda, dar si Spania si Italia, care trebuie sa prezinte programele de consolidare fiscala", a mai spus Basescu.

Surse prezente la reuniune au informat ca Nicolas Sarozy si Angela Merkel intentioneaza sa negocieze in timpul noptii cu bancile creditoare ale Greciei pentru a le convinge sa accepte o pierdere de aproximativ 50%, transmite AFP.

UPDATE: Acord pentru recapitalizarea bancilor

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat ca Uniunea Europeana a ajuns la un acord pentru recapitalizarea bancilor.
"Am ajuns la un acord privind recapitalizarea bancilor, care trebuie sa fie unul dintre principalele noastre obiective", a declarat Donald Tusk, citat de AFP.

UPDATE: Basescu: Decizia Consiliului, garantie ca subsidiarele bancilor nu pierd fluxurile de capital
Traian Basescu a declarat, in cursul serii, la Bruxelles, ca decizia Consiliului European privind solutiile de capitalizare a bancilor inseamna ca toate statele din UE au garantia ca subsidiarele bancilor mama nu vor avea probleme legate de fluxurile de capital.

Sefii de stat si de guvern din Uniunea Europeana au inceput miercuri seara, la Bruxelles, al doilea summit din ultimele 72 de ore, pentru a incerca sa gaseasca un raspuns la criza datoriilor suverane care destabilizeaza zona euro.

Conform BBC, reuniunea a inceput la ora locala 18.20 (19.20 ora Romaniei) si va fi urmata de o alta, considerata cruciala, a liderilor din cele 17 state din zona euro, care au inca pozitii divergente legate de solutiile crizei.

Primul subiect pe ordinea de zi are ca obiectiv un acord privind recapitalizarea bancilor, care sa poata suporta socul pierderilor provocate de expunerea la datoriile Greciei si se pare ca aici nu exista contradictii. Astfel, potrivit AFP, bancile trebuie sa majoreze rata capitalului de rangul intai, care indica soliditatea lor financiara, la 9%, pana in iulie 2012.

Textul nu face referire la o suma exacta, dar se pare ca ar fi nevoie de 108 miliarde de euro, suma avansata si de presedintele Traian Basescu in urma cu doua zile, chiar daca, potrivit sefului statului, aceasta suma ar trebui dublata, in viziunea FMI.

In schimb, rezultatul intalnirii liderilor din zona euro pare imposibil de anticipat, chiar daca, in mare, a fost trasat un acord. Este vorba de stabilizarea Greciei si convingerea bancilor creditoare sa renunte la circa jumatate din datorii, respectiv 100 miliarde de euro, dar si impiedicarea “contaminarii' Italiei, prin extinderea capacitatii facilitatii Europene de Stabilitate Financiara.

Un diplomat european a avertizat, sub protectia anonimatului, ca daca summit-ul de miercuri nu va aduce rezultate concrete, joi va fi “masacru pe pietele bursiere'.

×