x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Decizie MAJORA luata de Banca Centrală a SUA

Decizie MAJORA luata de Banca Centrală a SUA

16 Dec 2015   •   23:51
Decizie MAJORA luata de Banca Centrală a SUA
Sursa foto: cherezoff/Getty Images/iStockphoto

Banca Centrală a SUA (Federal Reserve-Fed) a majorat miercuri dobânda de politică monetară pentru prima dată în aproape 10 ani, apreciind că prima economie a lumii a depăşit daunele provocate de criza financiară din perioada 2007-2009, informează AFP şi Reuters.

Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale (FOMC) a precizat că a decis să majoreze rata dobânzii pentru fondurile federale cu un sfert de punct, până la un interval cuprins între 0,25 şi 0,50%. De la sfârşitul anului 2008 şi până astăzi dobânda de politică monetară a Fed a fost menţinută între 0 şi 0,25% pentru a susţine relansarea economiei. Aceasta este prima majorare a costului creditului decisă de Fed după luna iunie 2006.

De asemenea, FOMC a majorat şi dobânda plătită pentru rezervele excedentare pe care băncile le depun la Fed până la 0,50%.

'Comitetul a decis că în acest an a avut loc o îmbunătăţire considerabilă a condiţiilor de pe piaţa muncii şi de asemenea este încrezător că inflaţia va creşe pe termen mediu până la ţinta de 2%', a informat Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale într-un comunicat de presă, în care precizează că decizia de a majora costul creditului a fost adoptată în unanimitate.

De asemenea, Fed a precizat că majorarea de astăzi este doar începutul unui ciclu treptat de înăsprire a politicii monetare, adăugând că va pune accentul pe monitorizarea inflaţiei, care rămâne mult sub ţintă. 'În opinia comitetului, condiţiile economice vor evolua într-o manieră care va permite doar o majorare graduală a ratei dobânzii fondurilor federale (principalul instrument de politică monetară al Fed n.r.)', se mai arată în comunicatul Băncii centrale a SUA.

Chiar dacă este vorba de o majorare modestă (0,25%), aceasta va creşte costurile cu împrumuturile pentru toată lumea de la guverne străine la companii şi până la cumpărătorii de case şi automobile, în timp ce îi va recompensa mai mult pe cei care îţi ţin economiile la bancă. Pieţele financiare se aşteptau la această majorare, având în vedere recentele date statistice care arată că economia americană continuă să creeze noi locuri de muncă într-un ritm susţinut.

Separat, Fed a dat publicităţii noile sale prognoze privind creşterea economică, inflaţie şi rata şomajului în următorii doi ani care sunt în mare parte neschimbate cu cele din luna septembrie, rata şomajului fiind aşteptată să scadă până la 4,7% anul viitor, iar economia să avanseze cu 2,4%.  

×