x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Democraţii conciliatori propun moratoriu pe subiectul "7 aprilie"!

Democraţii conciliatori propun moratoriu pe subiectul "7 aprilie"!

de Vitalie Calugareanu    |    01 Aug 2009   •   00:00

Comuniştii au pierdut, iar opoziţia încă nu a câştigat! Cam acesta este adevărul despre alegerile parlamentare desfăşurate miercuri în Republica Moldova. Conform rezultatelor scrutinului, comuniştii vor avea 48 de mandate în noul parlament, iar liberalii şi democraţii în total ­ 53, dintre care 13 mandate vor fi ale Partidul Democrat condus de ex-comunistul, Marian Lupu. Negocierile dintre forţele liberale şi Partidul Democrat se anunţă, însă, extrem de încordate.



Partidul Democrat a reiterat că nu-şi doreşte o alianţă bilaterală cu Partidul Comuniştilor, dar va înainta o listă de principii în baza cărora intenţionează să negocieze cu partidele liberale. Totodată, democraţii pledează pentru o coaliţie largă din care ar face parte şi Partidul Comuniştilor. Secretarul general al Partidului Democrat, Valeriu Lazăr a spus: "Noi am venit spre finele campaniei cu iniţiativa unei coaliţii largi şi, de fapt, intuiţia noastră politică s-a dovedit a fi corectă. Vedem bine că suntem deja puşi în situaţia în care avem nevoie de o coaliţie largă, ceea ce ar însemna că chiar luate împreună cele trei partide liberale şi PD oricum nu avem numărul necesar de voturi pentru a depăşi acest prim prag al procesului post-electoral (pentru alegerea şefului statului e nevoie de 61 de voturi - n.n.). Prin urmare, inevitabil, vom avea nevoie şi de voturile unui număr anumit de deputaţi din partea Partidului Comuniştilor dacă ne propunem să evităm alegerile anticipate".

Analistul politic Igor Boţan consideră că pentru a face posibil un dialog între partidele liberale, comunişti şi democraţi trebuie elaborată o agendă care să conţină acţiuni imediate pentru înlăturarea fobiilor din societate. Această misiune, în opinia lui Boţan, îi revine Partidului Democrat: "Din câte am înţeles eu din jocul lor (al PD - n.n.), ei propun un dialog larg care să înceapă prin crearea cadrului de dialog cu participarea blocului liberal şi al comuniştilor care să elaboreze pentru început o agendă ce otrăveşte relaţiile dintre aceste formaţiuni şi ce sperie lumea".

Ce eveniment s-a produs în Republica Moldova care a antagonizat societatea şi a provocat fobie? Fără îndoială protestele violente din 7 aprilie şi masacrul asupra tinerilor ce a urmat în comisariatele de poliţie. Soluţia pe care o propun democraţii este instituirea unui moratoriu asupra discuţiilor privind subiectul "7 aprilie". "Atât timp cât nu avem o investigare obiectivă, depolitizată a ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie, inclusiv 8, 9 aprilie şi tot ce a urmat... - de ce nu poate să începem cu data de 5 aprilie - atât timp noi propunem un moratoriu. Aceasta înseamnă că nimeni, nici Partidul Comuniştilor, nici colegii noştri din aripa liberală nu trebuie să pedaleze în continuare pe acest eveniment până când nu va fi elucidat", a menţionat reprezentantul PD, Valeriu Lazăr.

Analistul Igor Boţan consideră însă subiectul 7 aprilie extrem de sensibil pentru societate, partidele ajunse în Parlament având obligaţia să facă în aşa fel încât adevărul să iasă la suprafaţă: "Dacă rămân neelucidate, evenimentele din 7 aprilie vor otrăvi atmosfera politică. De aceea, eu nu aş zice "moratoriu". Eu aş zice că de la început trebuie stabilită o comisie parlamentară care să elucideze ceea ce s-a întâmplat absolut imparţial, fără implicarea forţelor politice", a afirmat Boţan.

Poziţia blocului liberal în ceea ce priveşte ideea formării unei coaliţii largi din care să facă parte şi comuniştii este însă destul de rigidă. Liderul liberal-democrat, Vladimir Filat, a subliniat: "Noi nu avem nevoie de conciliatori şi de acţiuni din astea, de împăcare. Noi avem un punct de vedere pe care urmează să-l ducem la bun sfârşit (înlăturarea comuniştilor de la guvernare - n.n.). De dragul mesajului acesta de conciliere, consens naţional, coaliţie largă, pentru a menţine în continuare ceea ce a guvernat Republica Moldova până în prezent - noi nu vom accepta. Punctul acesta de vedere este unul convenabil Partidului Comuniştilor, deoarece aceasta ar presupune că noi, astăzi, urmează să uităm tot ce s-a întâmplat până în ziua de astăzi. Ori noi dorim foarte clar ca toţi cei care au încălcat legislaţia Republicii Moldova, au încălcat drepturile omului - să răspundă! în ceea ce priveşte data de 7 aprilie, noi rămânem pe poziţia că urmează să aflăm adevărul, iar cei care se fac vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat pe 7 aprilie şi după - urmează să răspundă", a conchis liderul PLDM.

Totuşi, liberalii au anunţat că sunt dispuşi să negocieze cu Partudul Democrat, dar în baza principiilor înscrise în Acordul de conciliere semnat de liderii celor trei partide liberale încă înainte de alegerile anticipate.

×
Subiecte în articol: alegeri moldova 2009