x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Crimă oribilă din cauza DEPRESIEI. Şi-a omorât ambii copii şi scapă de închisoare

Crimă oribilă din cauza DEPRESIEI. Şi-a omorât ambii copii şi scapă de închisoare

31 Oct 2012   •   13:35
Crimă oribilă din cauza DEPRESIEI. Şi-a omorât ambii copii şi scapă de închisoare

O mamă care suferea de o depresie postnatală şi-a ucis ambii copii, deoarece avea impresia că serviciile sociale îi vor lua copii. Cu toate acestea ea susţine că este o femeie religioasă şi o mamă iubitoare iar soţul ei o susţine. Tragedia s-a petrecut la Londra.

Jeff Boots, soţul Feliciei, este cel care şi-a găsit cei doi copii, unul în vârstă de un an şi cel de-al doilea de doar 10 săptămâni, morţi în dulapul cu haine. Mama copiilor a pledat vinovată în procesul în care a fost judecată, aceasta motivându-şi gestul printr-o scrisoare, explicând că regretă cele întâmplate. Drept urmare, judecatorii înduioşaţi au trimis-o la un spital de boli mentale. Soţul a decis să rămână alături de sotia lui şi să o susţină pentru a-şi reveni.

Când soţul a ajuns acasă în ziua crimei, şi-a găsit soţia aşezată pe treptele casei. Femeia tocmai încercase să se sinucida, însă a reuşit să îşi facă doar câteva răni superficiale în zona gâtului.

Copiii au murit strangulaţi cu hainele. Cu câteva ore înainte să comită crima, femeia i-a trimis soţului pe telefonul mobil o fotografie cu ea. Soţul a luat acest gest drept semn că ea începe să se simtă mai bine şi să se vindece de depresia postnatală.

După toate cele întâmplate, soţul o susţine şi a declarat că a fost o mama bună. Mai mult, ieri în timpul procesului, acesta a fost alături de ea, atunci când judecătorii i-au spus care este sentinţa.

Femeia care a comis crimele este de profesie designer de bijuterii şi are 35 de ani. Potrivit Daily Mail, viaţa ei era una liniştită.


×