x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Deputaţii europeni, îngrijoraţi în legătură cu drepturile cetăţenilor în contextul Brexitului

Deputaţii europeni, îngrijoraţi în legătură cu drepturile cetăţenilor în contextul Brexitului

15 Ian 2020   •   17:14
Deputaţii europeni, îngrijoraţi în legătură cu drepturile cetăţenilor în contextul Brexitului
Sursa foto: observator.tv

Deputaţii europeni îşi exprimă îngrijorarea faţă de aplicarea sistemului de înregistrare a cetăţenilor UE în vederea obţinerii noului statut de şedere în Regatul Unit, într-o rezoluţie adoptată miercuri referitoare la viitorul liberei circulaţii şi limitarea impactului Brexitului asupra vieţii cetăţenilor europeni şi britanici.

Rezoluţia a fost dezbătută marţi şi adoptată miercuri cu 610 voturi pentru, 29 împotrivă şi 68 de abţineri, conform unui comunicat de presă. În document deputaţii analizează situaţia drepturilor cetăţenilor în contextul Brexit şi subliniază faptul că aprobarea Acordului de retragere va ţine cont de "experienţa dobândită şi de garanţiile oferite" în ceea ce priveşte protecţia acestor drepturi.

Parlamentul European, reunit în plen la Strasbourg, îşi exprimă îngrijorarea în special cu privire la procesul de solicitare a înregistrării cetăţenilor UE în vederea obţinerii noului statut de şedere în Regatul Unit (EU Settlement Scheme), la absenţa unui document fizic ca dovadă a dreptului de şedere în Regatul Unit şi la accesibilitatea acestuia, printre alte probleme.

Deputaţii pun la îndoială înfiinţarea şi independenţa "autorităţii independente" a Regatului Unit prevăzută în Acordul de retragere, afirmând că ar saluta instituirea unui mecanism de control comun al Parlamentului European şi al celui britanic.

Textul adoptat solicită lansarea de campanii de sensibilizare pentru informarea cetăţenilor şi îndeamnă guvernele din statele membre ale UE să adopte măsuri consecvente şi generoase pentru a oferi securitate juridică cetăţenilor Regatului Unit care locuiesc pe teritoriul lor.

Pentru a intra în vigoare, orice acord de retragere între Uniunea Europeană şi Regatul Unit trebuie aprobat de către Parlamentul European printr-o majoritate simplă a voturilor exprimate (Articolul 50.2 din Tratatul privind Uniunea Europeană). Parlamentul va supune la vot Acordul de retragere după ce procesul de ratificare este încheiat în Regatul Unit.

Partea a doua a Acordului de retragere protejează drepturile cetăţenilor europeni din Regatul Unit şi ale celor britanici din ţările UE, precum şi ale familiilor acestora. Conform prevederilor sale, toate drepturile de securitate socială în conformitate cu legislaţia UE vor fi menţinute, iar drepturile cetăţenilor vor fi garantate pe toată durata vieţii acestora. Toate procedurile administrative relevante trebuie să fie transparente, eficiente şi simplificate. Implementarea şi aplicarea acestor termeni vor fi supravegheate de o autoritate independentă cu puteri echivalente cu cele ale Comisiei Europene.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit drepturile cetatenilor