x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Despăgubiri substanţiale pentru o prostituată din Moldova

Despăgubiri substanţiale pentru o prostituată din Moldova

12 Apr 2011   •   19:34
Despăgubiri substanţiale pentru o prostituată din Moldova

160869-boarfa.jpgO prostituată din Moldova a câştigat procesul cu statul britanic, Înalta Curte de Justiţie de la Londra obigând Ministerul de Interne la plata unor daune morale “substanţiale”. Aceasta deoarece în 2003, după executarea unei condamnări de trei luni, moldoveanca a fost expulzată în ţara de origine, unde a (re)căzut în plasa unei reţele de proxeneţi.

 

Avocaţii femeii, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, au susţinut, potrivit cotidianului Daily Mail, că aceasta a fost supusă abuzurilor traficanţilor de sex pe o lungă perioadă de timp, ceea ce i-a provocat grave traume psihiice.

 

Moldoveanca a fost racolată în ţara sa atunci când avea doar 14 ani iar timp de şapte ani a fost obligată să se prostitueze în Italia, Turcia, Ungaria, România, Israel şi Marea Britanie. În 2003, ea a fost arestată într-un bordel londonez şi condamnată la trei luni de închisoare pentru că poseda documente false, ce-i fuseseră furnizate de proxeneţii care o aveau “în grijă”.

 

Expulzată în Moldova, aceasta a fost imediat reperată, fiind obligată să se prostitueze încă doi ani în condiţii considerate de către avocaţii săi “sclavagiste”.

×