x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dezastru în Italia: 30.201 morţi, 217.185 de cazuri de coronavirus

Dezastru în Italia: 30.201 morţi, 217.185 de cazuri de coronavirus

08 Mai 2020   •   21:10
Dezastru în Italia: 30.201 morţi, 217.185 de cazuri de coronavirus

Serviciul italian de Protecţie Civilă a anunţat, vineri seară, că bilanţul epidemic este de 30.201 morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus raportate până acum a ajuns la 217.185.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 1.327 de noi cazuri confirmate şi 243 de decese, potrivit Serviciului italian de Protecţie Civilă, citat de cotidianul La Stampa şi de agenţia Adnkronos.

Numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 99.023. În prezent, în Italia sunt 87.961 de persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri de infectare s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 80.723, şi 14.839 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 26.598 de cazuri şi 3.797 de decese, iar în Piemonte sunt 28.368 de cazuri şi 3.305 decese. În Veneto s-au înregistrat 18.618 cazuri de coronavirus şi 1.627 de decese.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Coronavirus Italia