x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Diaspora vrea sa voteze

Diaspora vrea sa voteze

23 Sep 2004   •   00:00

ROMANII IN LUME

In vizita sa in America de Nord, presedintele Romaniei, Ion Iliescu, a primit de la romanii de acolo de trei ori aceeasi scrisoare. Romanii vor sa voteze.

"Sa se schimbe noua lege electorala"

Noua lege electorala, trimisa spre promulgare presedintelui Romaniei, limiteaza posibilitatile de exercitare a dreptului de vot al cetatenilor romani din strainatate. Asa i-au spus romanii din Statele Unite si Canada presedintelui Iliescu saptamana trecuta.
ANA-MARIA LUCA

Romanii din strainatate vor sa voteze. Si nu vor sa se deplaseze sute de kilometri ca sa ajunga la cea mai apropiata reprezentanta diplomatica a Romaniei ca sa-si exercite dreptul de cetatean. Vor sa voteze la ei acasa, chiar daca fac parte din comunitati mai mici de 50 de persoane. Asa ca s-au hotarat sa isi exprime nemultumirea la nivelul cel mai inalt: presedintele Romaniei. Si nu l-au slabit cu petitiile.

PRIMIREA. In timpul vizitei sale in comunitatile de romani din America de Nord, de la sfarsitul saptamanii trecute, presedintele Ion Iliescu a fost pus la colt si a primit aceeasi scrisoare de trei ori.

Sambata, 18 Septembrie, la Montreal, Consulul Onorific al Romaniei in Canada, profesorul Mircea Roman, a discutat cu doua personalitati din anturajul presedintelui Iliescu despre scrisoarea Consiliului Mondial Roman (CMR), semnata de presedintele acestuia, Mircea Popescu. Scrisoarea cere, in numele diasporei romanesti, ca noua lege electorala sa nu ocoleasca comunitatile mai mici de 50 de romani.

Duminica, 19 Septembrie, in Aurora, la Biserica Greco-Catolica Sfantul Mihai pastorita de Preotul Aurel Pater, a avut loc in cancelarii intalnirea dintre presedintele Iliescu si Episcopul romanilor greco-catolici din Statele Unite, Mihai Botean. Cu aceasta ocazie, Episcopul i-a inmanat presedintelui scrisoarea Consiliului Mondial Roman, prin care se cere modificarea legii electorale. In dupa-amiaza aceleiasi zile de duminica, 19 Septembrie , la intalnirea cu reprezentantii diasporei romanesti din Chicago, doamna inginer Carmen Sabau i-a inmanat personal Presedintelui Iliescu aceeasi scrisoare a CMR.

"Speram ca prin aceasta sa fim auziti si sa se stie ca nimeni nu are dreptul sa ne lipseasca de cele mai elementare drepturi, dreptul de a alege. Deocamdata vedem ca o victorie faptul ca s-a reusit sa se inmaneze si personal scrisoarea CMR presedintelui Iliescu. Speram ca ratiunea sa invinga", au spus reprezentantii CMR.

SCRISOAREA. Consiliul Mondial Roman, o asociatie a romanilor din Statele Unite ale Americii, a inaintat mai multor politicieni romani o scrisoare prin care sunt propuse amendamente la noua lege electorala. Prin prevederea cuprinsa in articolul 23, alineatul 1, dreptul romanilor din comunitatile mai mici de a vota se elimina. Legea spune ca romanii din strainatate vor putea vota doar in sectii de votare exclusiv pe langa misiunile diplomatice si oficiile consulare.

CERERILE. Romanii vor ca, pe langa misiunile diplomatice si oficiile consulare, sa se mai poata vota si in cadrul asezamintelor de cult sau caselor de cultura din comunitatile cu minimum 50 de cetateni romani.

"Pe baza de procura legalizata trimisa prin intermediul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, partidele isi pot desemna, din cadrul comunitatilor, reprezentanti in comisiile de votare din fiecare sectie sau birou de votare", se arata in scrisoare. Personalul diplomatic ar trebui sa aiba obligatia sa instiinteze fiecare reprezentant desemnat despre primirea procurii. "La sectia de votare din cadrul misiunii diplomatice sau oficiului consular la care se vor colecta voturile, reprezentantii desemnati de partide vor asista la deschiderea urnelor, la numararea voturilor si la incheierea proceselor verbale pe care le vor semna". Romanii s-au gandit si la navele sub pavilion romanesc aflate in navigatie in ziua alegerilor, precum si la platformele marine. Si acolo ar trebui sectii de votare, spun romanii. Si banii pentru ele trebuie sa vina de la Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Finantelor.

REPREZENTARE

"Pe baza de procura legalizata, trimisa prin intermediul misiunilor diplomatice, partidele isi pot desemna, din cadrul comunitatilor, reprezentanti in comisiile de votare"

PARTICIPARE

"La sectia de votare din cadrul misiunii diplomatice reprezentantii desemnati de partide vor asista la deschiderea urnelor" - Scrisoarea Consiliului Mondial Roman
×
Subiecte în articol: diaspora votare