x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Directorul liceului unde studiau elevii aflaţi pe feribotul sud-coreean naufragiat s-a spânzurat

Directorul liceului unde studiau elevii aflaţi pe feribotul sud-coreean naufragiat s-a spânzurat

18 Apr 2014   •   13:02
Directorul liceului unde studiau elevii aflaţi pe feribotul sud-coreean naufragiat s-a spânzurat

Directorul adjunct al liceului unde studiau adolescenţii aflaţi la bordul feribotului sud-coreean naufragiat miercuri, majoritatea fiind în continuare daţi dispăruţi, a fost găsit mort pe insula Jindo, aparent fiind vorba de o sinucidere, relatează EFE, potrivit Agerpres. El s-a aflat pe feribotul scufundat şi s-a numărat printre cele 178 de persoane care au fost salvate.

Vineri, însă, a fost găsit spânzurat de un copac din apropierea centrului sportiv unde sunt găzduite temporar familiile supravieţuitorilor. Directorul adjunct, în vârstă de 52 de ani, s-a ascuns după ce a fost salvat, iar poliţia începuse de joi să-l caute.

Feribotul sud-coreean Sewol ce avea 474 de persoane la bord, dintre care 325 de liceeni, s-a scufundat în dimineaţa zilei de miercuri. Nava a plecat marţi seară din portul Incheon (vest) şi se îndrepta către insula turistică Jeju (sud).

Bilanţul victimelor era vineri de 28 morţi şi 268 de dispăruţi. Deşi echipele de salvare îşi continuă activitatea şi scafandrii încearcă să pătrundă în epavă, şansele de a mai găsi supravieţuitori sunt minime.

×