x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Discuţiile cu Coreea de Nord în privinţa denuclearizării "decurg bine", susţine Donald Trump

Discuţiile cu Coreea de Nord în privinţa denuclearizării "decurg bine", susţine Donald Trump

03 Iul 2018   •   15:53
Discuţiile cu Coreea de Nord în privinţa denuclearizării "decurg bine", susţine Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că discuţiile cu Coreea de Nord "decurg bine", în momentul în care oficialii americani încearcă să ajungă la un acord cu Phenianul în legătură cu planul de denuclearizare anunţat după summitul de luna trecută dintre Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, relatează Reuters şi AFP. 

Casa Albă a caracterizat întâlnirile în curs de desfăşurare dintre cele două părţi ca fiind pozitive, însă nu a dorit să comenteze în legătură cu informaţiile recente apărute în mass-media din SUA potrivit cărora Coreea de Nord încearcă să ascundă o parte din arsenalul său nuclear. 

Într-un mesaj pe Twitter, Trump a afirmat că Phenianul "nu a mai lansat rachete şi nu a mai efectuat teste nucleare de 8 luni". 

"Multe conversaţii bune cu Coreea de Nord - totul decurge bine! Toată Asia este încântată. Numai Partidul de Opoziţie (democrat), care include Fake News (ştirile false), se plânge. Dacă nu aş fi fost aici, acum am fi fost în Război cu Coreea de Nord!", a mai scris Trump. 

Casa Albă a anunţat luni că secretarul de stat american Mike Pompeo va merge în Coreea de Nord săptămâna aceasta pentru a continua discuţiile privind denuclearizarea Peninsulei Coreene. 

O delegaţie americană s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute cu omologi nord-coreeni la graniţa dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud pentru a discuta următorii paşi pentru punerea în aplicare a declaraţiei summitului din 12 iunie dintre Donald Trump şi Kim Jong Un, a anunţat Departamentul de Stat al SUA.

AGERPRES

×