x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dispozitiv exploziv descoperit la reședința din New York a soților Clinton

Dispozitiv exploziv descoperit la reședința din New York a soților Clinton

24 Oct 2018   •   17:25
Dispozitiv exploziv descoperit la reședința din New York a soților Clinton

Un dispozitiv exploziv a fost găsit la reşedinţa din New York a fostului preşedinte american Bill Clinton şi a soţiei sale, fost secretar de stat şi candidată la preşedinţie Hillary Clinton, relatează miercuri Reuters şi BBC. 

Dispozitivul exploziv a fost descoperit de un tehnician care tria corespondenţa fostului cuplu prezidenţial, a precizat The New York Times. 

Descoperirea survine la două zile după ce un obiect similar i-a fost trimis şi miliardarului filantrop George Soros la locuinţa sa dintr-o suburbie a New Yorkului. 

Biroul FBI (poliţia federală) de la New York a precizat că investighează pachetul suspect descoperit în preajma reşedinţei soţilor Clinton. 

În paralel, şi Serviciul Secret al SUA, responsabil în special cu protecţia preşedinţilor foşti şi actuali, a indicat miercuri că a interceptat un colet suspect trimis la reşedinţa fostului preşedinte Barack Obama.

AGERPRES

×