x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Divergenţe substanţiale între Rusia şi Japonia cu privire la insulele Kurile (Lavrov)

Divergenţe substanţiale între Rusia şi Japonia cu privire la insulele Kurile (Lavrov)

10 Mai 2019   •   14:30
Divergenţe substanţiale între Rusia şi Japonia cu privire la insulele Kurile (Lavrov)

Între Rusia şi Japonia se menţin divergenţe 'foarte semnificative' cu privire la problema insulelor Kurile, revendicate de cele două ţări, a afirmat vineri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, citat de AFP.

Înaintea unei întâlniri la Moscova cu omologul său japonez Taro Kono, şeful diplomaţiei ruse a apreciat că discuţiile anterioare au permis celor două ţări să-şi expună punctele de vedere.

'Sper că aceste negocieri şi aceste consultări ne vor permite să înţelegem mai bine divergenţele noastre, chiar dacă aceste diferenţe rămân încă foarte semnificative', a afirmat Lavrov, citat de agenţiile de presă ruse.

Numite 'Kurilele de Sud' de către Rusia şi 'Teritoriile de Nord' de către Japonia, aceste insule vulcanice între Marea Ohoţk şi Oceanul Pacific se află în centrul unui diferend teritorial care a împiedicat cele două ţări să semneze un tratat de pace după cel de-al Doilea Război Mondial.

Tokyo consideră oficial cele patru insule anexate de URSS în 1945 - cu 20.000 de locuitori - ca făcând 'parte integrantă din teritoriul japonez'.

Premierul nipon Shinzo Abe şi preşedintele rus Vladimir Putin au făcut o prioritate din rezolvarea acestui diferend şi s-au întâlnit de 25 de ori din 2013.

În noiembrie, Putin şi Abe au convenit la Singapore să accelereze negocierile în baza unei declaraţii din 1956.

Această declaraţie prevedea că URSS se angajează să restituie cele două insule mai mici (Shikotan şi Habomai) în schimbul încheierii unui tratat de pace. Or, negocierile, puternic încetinite după semnarea în 1960 a tratatului de cooperare între Tokyo şi Washington, nu au dat până acum vreun rezultat.

La sfârşitul lunii ianuarie, Vladimir Putin a indicat, după o întâlnire cu Shinzo Abe la Moscova, că este nevoie în continuare de o 'muncă migăloasă' pentru a se ajunge la semnarea unui tratat de pace.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rusia japonia insulele kurile