x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Diw Welt: Alegerile anticipate din Austria reprezintă ''o tentativă de a găsi un nou demers într-un sistem politic în impas''

Diw Welt: Alegerile anticipate din Austria reprezintă ''o tentativă de a găsi un nou demers într-un sistem politic în impas''

20 Mai 2019   •   11:25
Diw Welt: Alegerile anticipate din Austria reprezintă ''o tentativă de a găsi un nou demers într-un sistem politic în impas''

Alegerile anticipate din Austria preconizate pentru septembrie, după izbucnirea unui scandal de corupţie ca urmare a difuzării unei înregistrări video realizate în secret şi care a dus la destrămarea coaliţiei de dreapta de la guvernare, reprezintă ''o tentativă de a găsi un nou demers într-un sistem politic în impas'', potrivit unui editorial al cotidianului german Die Welt, relatează luni agenţia DPA.
''Este sfârşitul unui proiect politic. Este o tentativă de a găsi un nou demers într-un sistem politic în impas cu o coaliţie istovită de atâţia ani între conservatori şi social-democraţi (SPOe)'', afirmă ziarul german.
''A fost o încercare de a-i domestici pe populiştii de dreapta, care ameninţau să devină cel mai puternic partid din Austria, şi de a-i ţine într-un proces de reformă care s-a mişcat în 516 zile mai mult decât diferite coaliţii conduse de cancelarul german Angela Merkel mulţi ani'', comentează Die Welt.
''Pentru partidele mai mici din Austria, precum Verzii şi liberalii din Neos, noile evoluţii ar trebui să fie incitante, la fel şi pentru social-democraţi. Ei ar trebui să vină acum cu propuneri atractive despre modul cum poate fi reformată Austria, precum o piaţă mai deschisă, mai multe oportunităţi, mai multă prosperitate'', potrivit cotidianului german.
În opinia Die Welt, ''nu trebuie supraestimat sfârşitul acestui experiment pentru Europa''. ''Fiecare ţară a trebuit să-şi găsească propria cale ca să nu poată exista loc pentru excludere, naţionalism şi tendinţe iliberale'', adaugă publicaţia.
''Nu este cazul în prezent în majoritatea ţărilor Uniunii Europene. Europa este într-o situaţie precară. Nu este clar ceea ce se va întâmpla'', conchide Die Welt (conservator). 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: austria