x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dodon se teme de unirea cu România

Dodon se teme de unirea cu România

03 Feb 2018   •   12:20

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că va convoca Consiliul Suprem de Securitate, după ce câteva localităţi din Republica Moldova au votat declaraţii de unire cu România, a anunțat Radio Chişinău, citat de Agerpres. În opinia lui Dodon, Consiliul Suprem de Securitate trebuie „să ia atitudine cu privire la acţiunile îndreptate împotriva suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”. Reacţia şefului statului survine în urma unor declaraţii simbolice de unire adoptate în ultima perioadă de câteva localităţi din Republica Moldova. Săptămâna trecută, în contextul marcării a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, şapte localităţi din Republica Moldova au votat declaraţii de unire cu România. Prima localitate care a semnat o asemenea declaraţie a fost comuna Parcova, din raionul Edineţ. Gestul simbolic a fost urmat de alte patru localităţi din centru şi două din sudul ţării. Prin declaraţiile de unire, cetăţenii şi-au exprimat bucuria de a sărbători împreună cu „fraţii noştri români de pretutindeni Centenarul Marii Uniri 1918-2018 şi adeziunea la valorile naţionale şi democratice ale spaţiului cultural românesc”. Pe de altă parte, Dodon a spus că va bloca introducerea în Constituţie a oricăror amendamente privind aspiraţiile de integrare europeană ale Republicii Moldova, „folosind în acest scop toate modalităţile legale”.  

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: igor dodon independenţa moldova