x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi intruşi au trecut din nou de serviciul secret de la Casa Albă

Doi intruşi au trecut din nou de serviciul secret de la Casa Albă

de Anca Aldea    |    16 Dec 2009   •   00:00

Casa Albă a trebuit din nou să dea explicaţii despre doi intruşi care s-au strecurat la un eveniment organizat la reşedinţa preşedintelui american în cinstea veteranilor de război. La 11 noiembrie, data la care anul acesta s-a celebrat Veterans Day, Harvey şi Paula Darden din oraşul Hogansville (statul american Georgia) se aflau "în mod accidental" la Casa Albă pentru a vizita reşedinţa preşedintelui Barack Obama.

Cei doi trebuia să se prezinte la acest tur a doua zi, însă au greşit data, au declarat ei. Harvey şi Paula nu şi-au dat seama că au greşit ziua şi nici agenţii serviciului secret nu au realizat că cei doi americani nu aveau ce căuta acolo la acel moment. Aşa că soţii Darden au trecut nestingheriţi prin toate punctele de securitate ale Casei Albe şi apoi au fost însoţiţi până la salonul East Room în care se organizase o masă în cinstea veteranilor, informează Associated Press.

×
Subiecte în articol: externe