x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi lideri ai khmerilor roşii, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii

Doi lideri ai khmerilor roşii, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii

07 Aug 2014   •   07:59
Doi lideri ai khmerilor roşii, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii
Sursa foto: MARK PETERS / ECCC HANDOUT/EPA

Cei mai importanţi doi foşti lideri ai khmerilor roşii încă în viaţă au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii, a decis Tribunalul din Phnom Penh susţinut de ONU, relatează Russia Today.

Verdictul împotriva a şefului statului Khieu Samphan, 83 de ani, şi a ideologului regimului Nuon Chea, 88 de ani, a fost anunţat joi. Este primul verdict emblematic împotriva unui regim care a condus la moarte aproape două milioane de persoane în Cambodgia între 1975 şi 1979.

Cei doi octogenari, inculpaţi pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război, sunt judecaţi din 2011. Khieu Samphan şi Nuon Chea, arestaţi în 2007, au negat toate acuzaţiile ce li s-au adus, spunând că nu sunt responsabili de atrocităţile unui regim care a decimat un sfert din populaţia ţării, prin epuizare, boli, tortură sau execuţii.

×