x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi presupuşi membri ai Statului Islamic, arestaţi în Ucraina

Doi presupuşi membri ai Statului Islamic, arestaţi în Ucraina

01 Iun 2016   •   16:52
Doi presupuşi membri ai Statului Islamic, arestaţi în Ucraina

Autorităţile ucrainene au anunţat miercuri că au arestat doi presupuşi membri ai organizaţiei Statul Islamic (SI) şi o persoană care a organizat tranzitul lor spre Europa, relatează AFP. 

Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au indicat într-un comunicat că ''au descoperit o tentativă de trimitere de adepţi ai organizaţiei teroriste Statul Islamic (SI) din Siria, via Ucraina, către Europa Occidentală''. 

În cursul unei percheziţii într-un apartament din Harkov, mare oraş industrial apropiat estului separatist prorus, ''forţele speciale l-au arestat pe organizatorul acestei filiere şi alte două persoane care se pregăteau să plece prin mijloace ilegale'' în Europa, a precizat SBU. 

''Sub acoperirea unor activităţi religioase, (organizatorul) îi primea pe membrii Statului Islamic şi se pregătea să-i trimită în Europa'', a adăugat el, fără să precizeze ce ţări erau vizate. 

Organizatorul filierei este de cetăţenie rusă, a declarat pentru AFP o sursă sub acoperirea anonimatului, în timp ce purtătorul de cuvânt al SBU, Olena Guitlyanska, i-a indicat agenţiei de presă franceze că cei doi oameni arestaţi sunt sirieni. 

 

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: isis membri isis ucraina