x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi români au murit iar altul este grav rănit, după un carambol petrecut pe o autostradă din Spania

Doi români au murit iar altul este grav rănit, după un carambol petrecut pe o autostradă din Spania

14 Mar 2017   •   18:11
Doi români au murit iar altul este grav rănit, după un carambol petrecut pe o autostradă din Spania

Doi români au murit şi un al trelea a fost rănit grav în timpul unui grav accident a avut loc în Spania, în urmă cu două zile, după ce un TIR s-a izbit de mai multe maşini

Carambolul s-a produs în nord-estul Spaniei, în apropiere de localitatea Azkarate, din provincia Navarra. Cei trei români se aflau într-o maşină, care, se pare, a fost prima izbită de TIR. Autotrenul, care venea dintr-un port din zonă, ar fi fost scăpat de sub control de şofer şi a ajuns pe contrasens, unde a făcut prăpăd.

Pentru recuperarea răniţilor, a fost nevoie de mai multe echipaje de intervenţie, inclusiv de descarcerare. Poliţiştii, de asemenea, au intervenit imediat şi încearcă să afle cauzele tragediei. Presa spaniolă menţionează şi o altă variantă: carambolul ar fi pornit de la două autoturisme, care s-au ciocnit, iar TIR-ul, încercând să le evite, a făcut dezastrul. 

Sursa: observator.tv

×