x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi români au murit pe un şantier în Germania

Doi români au murit pe un şantier în Germania

05 Aug 2009   •   00:00

Cetăţenii români implicaţi în accidentul de la Berlin şi-au pierdut viaţa după ce acoperişul unei clădiri vechi situate pe şantierul viitoare Biserici Ortodoxe din capitala Germaniei s-a prăbuşit peste ei. Cei doi români sunt un muncitor care lucra pe şantier şi preotul paroh.



Una dintre victimele accidentului produs la Berlin după ce acoperişul unei clădiri vechi situate pe şantierul viitoare Biserici Ortodoxe din capitala Germaniei s-a prăbuşit este preotul paroh Constantin Mihoc al Parohiei Ortodoxe Române "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Berlin.

Constantin Mihoc (49 de ani) era unul dintre cei şase băieţi ai familiei Nicolae şi Aglaia Mihoc. Toţi cei şase au ajuns preoţi.

Numărul membrilor familiei care au ales să îmbrace haina preoţească a crescut, în timp, ajungând la 30.
Dintre membrii familiei Mihoc care au optat să fie preoţi, o parte nu sunt în ţară. O parte dintre ei au parohii în străinătate. În SUA au ajuns doi dintre membrii familiei, în Italia este unul, iar în Germania, în urmă cu zece ani, a ajuns Constantin Mihoc.

Informaţia a fost furnizată de un reprezentant al Parohiei Ortodoxe Române "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Berlin, care a menţionat că preotul va fi înmormântat în România.

Conform sursei citate, pentru construcţia viitoarei Biserici Ortodoxe din capitala Germaniei exista autorizaţie, iar accidentul s-a produs în momentul în care se lucra la dărâmarea uneia dintre laturile clădirii vechi.

Parohia Ortodoxă Română din Berlin "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" aparţine de Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord, care, la rândul ei, este subordonată Patriarhiei Ortodoxe Române cu sediul la Bucureşti.
Mediafax

×
Subiecte în articol: diaspora