x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump agită apele în Venezuela și îl primeşte pe Juan Guaido la Casa Albă

Donald Trump agită apele în Venezuela și îl primeşte pe Juan Guaido la Casa Albă

05 Feb 2020   •   21:50
Donald Trump agită apele în Venezuela și îl primeşte pe Juan Guaido la Casa Albă

Liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido (foto), recunoscut de SUA ca preşedinte interimar al Venezuelei, va fi primit miercuri la Casa Albă de preşedintele american Donald Trump, relatează AFP şi Reuters.

''Această vizită va fi o ocazie de reafirmare a angajamentului SUA faţă de poporul venezuelean şi de a discuta cu preşedintele Guaido despre mijloacele de a favoriza o tranziţie democratică în Venezuela'', a indicat executivul american.

Juan Guaido a asistat marţi în Congresul american la discursul privind Starea Uniunii susţinut de preşedintele Donald Trump, în care acesta a promis că ''tirania'' preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, pe care l-a catalogat ''lider ilegitim'', va fi în curând ''zdrobită''.

Recunoscut de SUA şi de alte circa 50 de state ca preşedinte interimar al Venezuelei, preşedintele parlamentului de la Caracas, Juan Guaido, îl acuză pe preşedintele Nicolas Maduro că este un ''uzurpator'' al puterii pe care o păstrează după alegerile ''frauduloase'' din 2018.

Dar, în pofida sprijinului oferit de Donald Trump, Juan Guaido nu a reuşit încă să-l înlăture de la putere pe Maduro, care controlează în continuare armata şi este sprijinit de Rusia, China şi Cuba.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Juan Guaido donald trump