x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump, amenințat cu destituirea. Democrații lansează procedura de punere sub acuzare

Donald Trump, amenințat cu destituirea. Democrații lansează procedura de punere sub acuzare

25 Sep 2019   •   10:49
Donald Trump, amenințat cu destituirea. Democrații lansează procedura de punere sub acuzare

Președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a anunțat lansarea unei investigații parlamentare care ar putea duce la destituirea președintelui Donald Trump.

Donald Trump este acuzat că a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a aduce prejudicii rivalului său la alegerile prezidențiale din 2020, Joe Biden. Președintele SUA este acuzat de abuz de putere, după ce ar fi încercat să se folosească de funcția pe care o are pentru a face presiuni asupra președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, ca să declanșeze o anchetă de corupție împotriva lui Biden.

Fiului lui Joe Biden, Hunter Biden, lucrează la o companie ucraineană din domeniul gazelor din 2014.

„Acțiunile întreprinse de președinte au încălcat grav constituția”, a spus Pelosi, marți. „Președintele trebuie să fie tras la răspundere. Nimeni nu este mai presus de lege.”, a mai afirmat aceasta, după cum notează The Guardian.

Donald Trump a anunțat că va face publică stenograma convorbirii telefonice pe care a avut-o cu Volodimir Zelenski.

„Săptămâna aceasta, președintele Donald Trump a recunoscut că i-a cerut președintelui Ucrainei să comită acțiuni care să îl ajute pe el din punct de vedere politic. Prin urmare, Camera Reprezentanților inițiază astăzi o anchetă oficială în sensul demiterii. Le cer celor șase comisii să demareze investigațiile”, a declarat Nancy Pelosi, citată de Fox News.

Acuzațiile au ieșit la lumină după ce un informator din cadrul serviciilor secrete americane a făcut un denunț intern, pe 12 august, catalogând drept îngrijorător subiectul conversației dintre Trump și un oficial străin.

×