x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump despre scandalul ucrainean: Cea mai mare înşelătorie din istoria politicii americane

Donald Trump despre scandalul ucrainean: Cea mai mare înşelătorie din istoria politicii americane

29 Sep 2019   •   11:00
Donald Trump despre scandalul ucrainean: Cea mai mare înşelătorie din istoria politicii americane

Preşedintele Donald Trump a calificat sâmbătă scandalul ucrainean drept cea mai mare înşelătorie din istorie, relatează dpa şi AFP.

"Ceea ce se întâmplă acum este cea mai mare înşelătorie din istoria politicii americane", a afirmat Trump într-un mesaj video postat pe Twitter.

Liderul de la Casa Albă a susţinut că opoziţia democrată "vrea să confişte totul", menţionând că este vorba de arme, servicii medicale, dar şi de voturi, judecători şi libertate.

"Totul este foarte simplu. Ei încearcă să mă oprească pe MINE, pentru că eu mă lupt pentru voi - şi nu voi permite niciodată ca acest lucru să se întâmple", a afirmat Donald Trump.

Democraţii din Camera Reprezentanţilor au lansat marţi o anchetă ce urmăreşte declanşarea unei proceduri de destituire a preşedintelui american.

Congresmenii americani investighează presupusele încercări ale preşedintelui Donald Trump de a face presiuni asupra omologului său ucrainean Volodimir Zelenski în scopul obţinerii de beneficii politice în cursa electorală pentru un nou mandat de preşedinte la alegerile de anul viitor.

Liderul american i-ar fi cerut insistent şefului statului ucrainean, într-o convorbire telefonică, să ancheteze activitatea fiului rivalului său democrat Joe Biden, Hunter Biden, angajat în 2014 în consiliul de administraţie al companiei ucrainene Burisma, producătoare de gaze naturale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump Volodimir Zelenski