x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump susține că 'terorismul islamic radical' trebuie oprit prin 'orice mijloace'

Donald Trump susține că 'terorismul islamic radical' trebuie oprit prin 'orice mijloace'

18 Aug 2017   •   18:49
Donald Trump susține că 'terorismul islamic radical' trebuie oprit prin 'orice mijloace'

Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri, la o zi după atentatele din Spania, că 'terorismul islamic radical' trebuie oprit prin 'orice mijloace', relatează AFP.

'Terorismul islamic radical trebuie oprit indiferent de mijloacele necesare! Tribunalele trebuie să ne dea dreptul de a ne proteja. Trebuie să fim puternici!', a scris Trump pe Twitter în al patrulea mesaj al său după atentatele de la Barcelona şi Cambrils, în care 14 oameni au fost ucişi şi alţi 130 răniţi.

Preşedintele american a condamnat joi acest 'atac terorist', promiţând autorităţilor spaniole ajutorul Statelor Unite. 'Fiţi curajoşi şi puternici, noi vă iubim!', a spus Trump.

Într-un mesaj postat anterior pe Twitter, preşedintele american Donald Trump a dat vineri asigurări că Statele Unite ale Americii sunt pregătite pentru orice posibile "probleme" şi că frontierele ţării sunt sigure.

'Ministerul Securităţii Interne şi forţele de securitate sunt în alertă şi urmăresc îndeaproape orice semn de probleme. Frontierele noastre sunt mult mai solide decât oricând înainte!', a spus Trump.AGERPRES

×
Subiecte în articol: trump