x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump testeaza "prietenia" sa cu Xi Jinping

Donald Trump testeaza "prietenia" sa cu Xi Jinping

23 Mar 2018   •   09:36
Donald Trump testeaza "prietenia" sa cu Xi Jinping

Preşedintele american Donald Trump a declanşat o ofensivă comercială împotriva Chinei, convins, totodata, ca va păstra "prietenia" pe care pretinde că o are cu omologul sau de la Beijing, Xi Jinping. O înţelegere care, uneori, a dat roade, dar care pare, alteori, imaginară

 

Ajuns presedinte al SUA, miliardarul in varsta de 71 de ani nu a încetat sa laude "excelentele sale relatii" cu alţi şefi de stat, de la omologul sau turc, Recep Tayyip Erdogan, până la liderul rus Vladimir Putin sau argentinian Mauricio Macri. Dar cea mai draga, mai aproape de inima, pare sa fie relatia cu Xi Jinping, cel mai puternic presedinte chinez după Mao (1949-76).

Acuzând în acelaşi timp China de toate relele economice - unele justificate, altele nu - Trump considera China ţară "prietenă". Dezvăluind existenţa unui memorandum ce vizează "agresiunea economică a Chinei", Trump a declarat totodată că are "un imens respect pentru preşedintele Xi". Un compliment care nu a impresionat insa China, care a avertizat că "nu se temăede un război comercial" si a vorbit de taxe asupra unor produse americane.

Trump a acceptat să trateze China de la egal la egal, iar Xi Jinping i-a arătat ambele state pot merge în direcţia dorită de preşedintele american, când interesele lor coincid. Expertii sunt insa de parere ca liderul chinez este interesat de "alchimia" cu Trump doar în măsura în care aceasta l-ar putea ajuta să-şi atingă propriile obiective.

Şi, dacă cele două puteri au reuşit să facă paşi înainte asupra dosarului privind Coreea de Nord, comerţul poate deveni astăzi un important motiv de conflict. AGERPRES

×