x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Tusk: Există un loc special în iad pentru arhitecții campaniei de ieșire a Marii Britanii din UE

Donald Tusk: Există un loc special în iad pentru arhitecții campaniei de ieșire a Marii Britanii din UE

06 Feb 2019   •   14:41
Donald Tusk: Există un loc special în iad pentru arhitecții campaniei de ieșire a Marii Britanii din UE
Sursa foto: Marc DOSSMANN

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că există ''un loc special în iad'' pentru arhitecţii campaniei de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, a reiterat că UE nu va renegocia acordul cu Regatul Unit şi şi-a exprimat speranţa ca premierul britanic, Theresa May, să vină joi la Bruxelles cu "sugestii realiste" privind modul de soluţionare a impasului Brexit, informează DPA.

"M-am întrebat cum arată acel loc special din iad pentru cei care au promovat Brexit-ul, fără să aibă măcar schiţa unui plan pentru efectuarea în siguranţă" a acestui demers, a spus Tusk.

Preşedintele Consiliului European a reafirmat poziţia Uniunii Europene la o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar: aşa-numitul "backstop", mecanismul de siguranţă la frontiera irlandeză, trebuie să fie păstrat în acordul privind retragerea Regatului Unit din UE.

Varadkar a apreciat că acordul pentru Brexit, respins deja de parlamentul britanic, este "cel mai bun posibil" şi că instabilitatea politică de la Londra, din ultima vreme, constituie încă o dovadă privind necesitatea backstop-ului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald tusk ue brexit Marea Britanie