x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE. Două cazuri de coronavirus au fost confirmate în Marea Britanie

UPDATE. Două cazuri de coronavirus au fost confirmate în Marea Britanie

31 Ian 2020   •   12:10
UPDATE. Două cazuri de coronavirus au fost confirmate în Marea Britanie

Primele două cazuri de infecție cu noul coronavirus au fost confirmate în Marea Britanie, vineri.

„Putem să confirmăm că două persoane din Marea Britanie, care fac parte din aceeași familie, au fost testați pozitiv pentru coronavirus. Pacienții primesc îngrijiri medicale și folosim proceduri verificate și testate de control a infecției pentru a preveni răspândirea virusului.”, a declarat medicul Chris Whitty, șeful serviciilor medicale din Anglia. „Serviciul național de sănătate (NHS) este bine pregătit să facă față acestor infectări și deja lucrăm pentru a identifica persoanele cu care cei doi pacienți au intrat în contact.”, a mai spus acesta, potrivit The Guardian.

Un avion cu 83 de cetățeni britanici și 27 de alte naționalități a părăsit orașul Wuhan, epicentul epidemiei de coronavirus, vineri. Avionul este așteptat să ajungă în Marea Britanie vineri la ora 13:00. În China au fost înregistrate peste 9.692 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar peste 213 persoane au murit.

×
Subiecte în articol: coronavirus Marea Britanie