x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două decese au avut loc în zonă, înaintea accidentului lui Schumacher. Avertismentele Prefecturii din Savoia în legătură cu schiatul în afara pistei

Două decese au avut loc în zonă, înaintea accidentului lui Schumacher. Avertismentele Prefecturii din Savoia în legătură cu schiatul în afara pistei

de Marina Constantinoiu    |    Istvan Deak    |    30 Dec 2013   •   14:01
Două decese au avut loc în zonă, înaintea accidentului lui Schumacher. Avertismentele Prefecturii din Savoia în legătură cu schiatul în afara pistei
Sursa foto: Huffington Post France

Prefectura din Savoia, regiunea în care se află staţiunea Meribel, unde campionul de Formula 1 Michael Schumacher a avut un teribil accident, a avertizat duminică în privinţa riscurilor legate de practicarea schiului în afara pistei, după decesul a doi schiori în interval de două zile, scrie Le Parisien.

Schiorilor şi tuturor utilizatorilor pârtiilor şi versanţilor le este reamintit că este imperativ necesar să urmeze recomandările serviciilor de securitate şi ale pistelor şi ale profesioniştilor muntelui din staţiunile de schi, insistă Prefectura într-un comunicat citat de Le Parisien.

Toţi aceşti interlocutori sunt capabili să ofere informaţii pentru schiori în legătură cu condiţiile meteo şi referitoare la stratul de zăpadă, la riscurile legate de schiatul în afara pistei de pe domeniul lor schiabil, în legătură cu materialul de securitate indispensabil şi necesitatea de a fi însoţiţi de persoane specializate în caz de necesitate, se mai arată în comunicatul citat.

Pentru a-i calma pe inconştienţi, Prefectura scoate în evidenţă cazul unui schior de 31 de ani care a decedat duminică la Val-Thorens şi cel al unui adolescent de 16 ani, care sâmbătă a decedat la Saint-Francois-Longchamps. Ambii schiau în afara pistei.

În afara acestor accidente mortale, mai multe avalanşe s-au declanşat în ultimele zile La Plagne, Courchevel, Valfrejus, La Norma, Celliers, Valmorel etc), toate în afara pistelor, ca urmare a căderilor de zăpadă însoţite de vântul puternic, precizează Le Parisien.

Prefectura adaugă că aceste straturi de zăpadă recente, încă slab stabilizate, menţin un risc de declanşare spontană de avalanşse şi mai ales un puternic risc de declanşare a unei avalanşe la schi. Pentru securitatea tuturor, Prefectura recomandă vigilenţă şi urmarea strictă a recomandărilor serviciului de securitate şi al pistelor staţiunilor.

Un reportaj al postului german de televiziune RTL din zona Meribel, unde schiase Schumacher, susţine că acolo nu era nimic neobişnuit, iar pista era de o dificultate medie. Jurnaliştii de la RTL afirmă că stâncile erau proeminente în zonă şi că zilele trecute ar fi nins, acoperindu-le parţial cu un strat de 40 de centimetri de zăpadă. Era un strat proaspăt de zăpadă, care a afectat mult vizibilitatea în privinţa stâncilor.

×
Subiecte în articol: michael schumacher accident schi