x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două persoane contaminate cu virusul Zika au fost depistate în Elveţia

Două persoane contaminate cu virusul Zika au fost depistate în Elveţia

26 Ian 2016   •   20:44
Două persoane contaminate cu virusul Zika au fost depistate în Elveţia

Două persoane contaminate cu virusul Zika au fost depistate în Elveţia la scurt timp după ce s-au întors dintr-o regiune tropicală, a informat marţi Ministerul Sănătăţii din această ţară, fără a da amănunte nici despre cetăţenia celor afectaţi, nici în legătură cu locul în care ar fi luat periculosul virus.

Autorităţile de la Berna au asigurat că monitorizează cu atenţie situaţia, informează EFE.

Pentru moment, Elveţia nu a recomandat oficial evitarea călătoriilor în statele în care s-a depistat prezenţa virusului.

Transmis de ţânţarul Aedes aegypti, la fel ca şi viruşii care provoacă febra Dengue sau Chikungunya, virusul Zika a fost descoperit în 21 de ţări din America Latină. Epidemii s-au înregistrat mai ales în Brazilia, Columbia, Salvador, Panama şi Republica Capul Verde.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), virusul se transmite prin sânge, iar cea mai eficientă metodă de prevenţie constă în evitarea zonelor în care există mulţi ţânţari, folosirea de substanţe contra înţepăturilor acestor insecte şi a paturilor dotate cu plase contra ţânţarilor.

În Brazilia, ţara cea mai afectată de Zika, au fost depistate 3.900 de cazuri de microcefalie la nou-născuţi. OMS a declarat luni că 'nu a fost încă stabilită o legătură de tip cauză-efect între infectarea cu Zika în timpul sarcinii şi microcefalia la nou-născuţi', dar a subliniat că există 'dovezi circumstanţiale foarte îngrijorătoare' în acest sens.

Boala provocată de virusul Zika este una uşoară, similară cu o gripă, febră, iritarea pielii, dureri ale încheieturilor, conjunctivită, eventuall dureri musculare sau cefalee. Boala durează în jur de o săptămână. Virusul ramâne în organismul celui care a contactat boala în jur de 4-5 zile.

×
Subiecte în articol: zika