x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două persoane luate ostatice într-o bancă din Paris

Două persoane luate ostatice într-o bancă din Paris

18 Oct 2013   •   19:41
Două persoane luate ostatice într-o bancă din Paris

Două persoane au fost luate ostatice vineri de un bărbat înarmat, într-o sucursală bancară din Paris, transmite AFP, citând surse din poliție, informează agerpes.ro.

Un bărbat a pătruns într-o sucursală bancară din sud-estul Parisului, cu un pistol în mână, luând ostatice inițial patru persoane din care două au fost eliberate puțin mai târziu, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Bărbatul a cerut sosirea la fața locului a unui negociator, precum și o locuință socială pentru el și fiul său.

Potrivit cotidianului francez Le Monde, sucursala aparține băncii CIC și este situată în arondismentul 13. Brigada de cercetări și intervenții a poliției a instituit un perimetru de securitate în jurul băncii. 

×
Subiecte în articol: ostatici franta