x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două trenuri s-au ciocnit în Germania; doi morţi şi 14 răniţi

Două trenuri s-au ciocnit în Germania; doi morţi şi 14 răniţi

08 Mai 2018   •   07:40
Două trenuri s-au ciocnit în Germania; doi morţi şi 14 răniţi

Doi oameni au murit şi alţi 14 au fost răniţi în urma coliziunii a două trenuri, luni seara, în Bavaria, a anunţat poliţia federală germană.

 

Cele două persoane care şi-au pierdut viaţa în acest accident între un tren regional şi un altul de marfă sunt un mecanic de locomotivă şi o pasageră, a precizat un purtător de cuvânt citat de agenţia dpa.

Dintre persoanele afectate, trei au răni grave sau moderate, a indicat el.

Mecanicul trenului de marfă este nevătămat, potrivit sursei menţionate.

Cele două trenuri s-au ciocnit luni în jurul orei locale 21,20, pe linia dintre Ingolstadt şi Augsburg, lângă gara Aichach.

Cauza accidentului nu este pentru moment cunoscută, urmând a fi investigată. Echipe de salvare se află la faţa locului. Circulaţia pe linia unde s-a produs accidentul a fost oprită. AGERPRES

×