x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Drone de luptă şi rachete, în centrul acordurilor militare semnate de Hollande şi Cameron

Drone de luptă şi rachete, în centrul acordurilor militare semnate de Hollande şi Cameron

de Agerpres    |    31 Ian 2014   •   16:58
Drone de luptă şi rachete, în centrul acordurilor militare semnate de Hollande şi Cameron

Preşedintele francez Francois Hollande şi premierul britanic David Cameron au convenit vineri, în cadrul primului lor summit franco-britanic, să continue şi să extindă proiecte militare comune, în special cu privire la dronele de luptă şi rachetele împotriva navelor uşoare (ANL).

Rachetele sunt dezvoltate de constructorul european de rachete MBDA, o coantrepriză a britanicilor de la BAE Systems, de europenii de la Airbus Group şi de italienii de la Finmeccanica.

Comanda comună pentru rachetele ANL va atinge circa 500 de milioane de lire, echivalentul a puţin peste 600 de milioane de euro, conform unor surse apropiate dosarului, citate de agenţia franceză de presă.

Un al doilea acord se referă la viitoarea dronă de luptă (FCAS) franco-britanică, pentru care cele două ţări s-au angajat să cofinanţeze un studiu de fezabilitate pe doi ani, la un cost total de 120 de milioane de lire (145 de milioane de euro).

Acordurile, materializate prin semnarea unei serii de scrisori de intenţie, au ca scop realizarea de economii în domeniul apărării, prin dezvoltarea punerii în comun a mijloacelor militare.

Cei doi lideri s-au aflat vineri la baza aeriană Brize Norton, în apropiere de Oxford, pentru primul lor summit franco-britanic, dominat de acorduri în domeniul apărării şi dezacordurile privind Uniunea Europeană.

În cadrul unei conferinţe de presă comune, premierul britanic David Cameron a anunţat de asemenea o întărire a ajutorului acordat Franţei în Mali şi Republica Centrafricană, sub forma unui sprijin logistic aerian.

"Am discutat de sprijinul vital pe care îl acordă francezii ţărilor din Uniunea Africană în Mali şi Republica Centrafricană", a declarat Cameron.

"Vreau să aduc un omagiu leadership-ului curajos şi determinat al lui Francois în aceste probleme", a afirmat liderul britanic, adăugând că "susţine total aceste eforturi".

"Am fost una din primele ţări care a propus ajutoare, iar astăzi oferim noi zboruri logistice şi susţinere în materie de realimentare a aeronavelor în aer", a anunţat el.

Tot vineri, David Cameron a mai afirmat că Francois Hollande a ales "calea cea bună pentru creşterea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă" prin pactul său de responsabilitate, mai relatează agenţia de presă.

"Cred că proiectele pe care le-a anunţat recent preşedintele în scopul de a reduce taxele pentru companii, de a reduce costul muncii şi de a elimina reglementările inutile reprezintă calea bună pentru creşterea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă", a declarat premierul britanic.

"În calitate de partener comercial cu sute de companii britanice care investesc în Franţa, aceste reforme vor fi bune şi pentru Marea Britanie", a adăugat liderul conservator.

×