x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe DSK asistă de pe margine la "meciul" socialist

DSK asistă de pe margine la "meciul" socialist

de Mediafax    |    Anca Aldea    |    03 Sep 2011   •   21:00
DSK asistă de pe margine la "meciul" socialist

Dominique Strauss-Kahn a revenit in tara sa, impreuna cu sotia sa, Anne Sinclair, femeia care i-a stat alaturi in ultimele trei luni petrecute la New York, fie in arestul politiei, fie intre cei patru pereti ai resedintei familiei. Cei doi au sosit la Paris duminica dimineata, pe Aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, la bordul unei curse Air France care a decolat sambata seara de pe Aeroportul John F. Kennedy din New York, informeaza AFP si site-ul revistei americane Time.

Strauss-Kahn (62 de ani) a lipsit trei luni "de-acasa". Saptamana trecuta i-a fost returnat pasaportul si a fost instiintat ca poate calatori oriunde in strainatate. Pana la acea data, de fapt pana la retragerea acuzatiilor, DSK nu avea prea multe de facut la New York. Trebuia doar sa astepte ca avocatii sai sa gaseasca o solutie pentru a-l scoate basma-curata din scandalul declansat la Hotelul Sofitel, unde o camerista de culoare l-a acuzat de viol si hartuire sexuala. Intr-un final, procurorii au renuntat la acuzatii dupa ce credibilitatea cameristei a fost pusa sub semnul intrebarii in urma unor dezvaluiri.

Revenirea lui Dominique Strauss-Kahn in Franta se petrece insa intr-un moment delicat – in Hegaxon este pe­ri­oa­da electorala, socialistii francezi fiind in plina campanie pentru alegerile primare care urmeaza sa-l desemneze, in oc­tom­brie, pe candidatul lor la prezidentialele din 2012. DSK este "o creatura dez­gus­tatoare", a declarat duminica un vecin al fostulu­i sef al Fondului Monetar International (FMI), iar un aliat socialist i-a transmis cele mai bune ganduri, adaugand: "Ceea ce ii datoram noi, ca socialisti si prieteni, este sa il intampinam cu caldura, prietenie si bucurie", informeaza agentia Reuters. Fost premier si personalitate respectata a Partidului Socialist, Michel Rocard aprecia, saptamana trecuta, ca Strauss-Kahn este atins de "o boala mentala" care il im­pie­di­ca "sa-si stapaneasca impulsurile".

DSK, mult timp considerat candida­tul cel mai bine plasat pentru a-l invinge pe actualul presedinte, Nicolas Sarkozy, pri­veste acum de pe margine intregul "meci" aflat in derulare in Franta. Putini analisti vorbesc astazi despre revenirea lui Strauss-Kahn in politica din Hexagon. Cu toate acestea, mai multi apropiati ai fostului sef al FMI au o cu totul alta parere – si anume ca Dominique Strauss-Kahn nu va sta prea mult timp fara sa se exprime. Viitorul nu este insa deloc sigur – DSK s-a asigurat ca nu va fi trimis in inchisoare in Statele Unite, insa el trebuie acum sa raspunda la acuzatii in civil si sa se confrunte cu o lunga procedura in Franta, unde este de asemenea acuzat de tentativa de viol de catre scrii­toarea Tristane Banon (32 de ani). Femeia sustine ca a fost agresata sexual de in 2002 si a depus plangere impotriva lui DSK la 4 iulie 2011. El a respins ferm acuzatiile.

×
Subiecte în articol: externe