x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe E.coli nu iartă pe nimeni.

E.coli nu iartă pe nimeni.

de Anca Aldea    |    05 Iun 2011   •   21:00
E.coli nu iartă pe nimeni.

Ministrii Sanatatii din statele membre ale Uniunii Europene ar putea cadea astazi de acord asupra trimiterii unei echipe de experti in Germania pentru a ajuta la cercetarile epidemiologice prin care se ur­mareste identificarea sursei contaminarii care a ucis deja 19 oameni pe continent si care a facut pagube uriase pentru agricultori. Potrivit comisarului european pentru sa­natate, John Dalli, Comisia Europeana este dispusa sa le puna la dispozitie autoritatilor germane "experti epidemiologi, care sunt specializati in boli de origine alimentara" si care provin din serviciile de sanatate ale CE, de la Centrul European pentru Controlul si Prevenirea bolilor (ECDC) si de la Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara.

Ministrii Sanatatii din UE se intalnesc astazi la Bruxelles pentru o reevaluare a situatiei, care este mai mult decat necesara in conditiile disen­siunilor aparute intre unele tari membre. Germania a acuzat Spania ca se afla la originea contaminarii din Europa, prin castravetii produsi in Andaluzia. Madridul a reactionat imediat, cerand socoteala Berlinului si transmitandu-i ca nu va vedea despagubirile cerute. Mai tarziu, Rusia a decis sistarea tuturor importurilor la legume si fructe din Europa pana cand autoritatile europene nu vor afla sursa reala a contaminarii. Alte tari, in special Olanda si Belgia, si-au declarat nemultumirea fata de reactia Moscovei la criza europeana a alimentelor.

Germania nu conteneste insa sa ne surprinda. Dupa ce a aratat cu degetul inspre Spania, facand-o direct vinovata pentru "castravetii contaminati" si punandu-i dop la "robinetul" de legume, ea a iesit din nou la rampa cu declaratii: nu vor fi acordate despagubiri producatorilor de legume din Europa, in special celor spanioli, afectati de suspiciunile provind rolul castravetilor din Spania la raspandirea bacteriei ucigase E.coli.

Potrivit agentiei Agerpres, declaratia a fost facuta la postul de radio Europa 1 de ambasadorul german in Franta, Reinhard Schafers.

Germania a infirmat la sfarsitul saptamanii prezenta, intr-un restaurant din Luebeck, a bacteriei-pro­blema, care ar fi contaminat 17 persoane. Potrivit presei locale, la Luebeck avusese loc, in mai, un seminar sin­dical, la care au participat 34 de femei. Opt dintre ele s-au imbolnavit ulterior, iar una dintre acestea a murit.

Bacteria ucigasa a provocat pierderi de noua milioane de euro
Fermierii romani au fost loviti pu­ternic de blocarea de Uniunea Europeana a exporturilor de castraveti in tarile comunitare. Astfel, s-au adunat pana la acest moment 2.000 de tone de castraveti de sera pe stoc, iar cantitatea creste zilnic cu cate 200 de tone. Pierderile adu­nate pana acum plus cele cuantificate pentru urmatoarele doua luni totalizeaza noua milioane de euro, po­tri­vit Ministerului Agriculturii. Au­toritatile vor sa distribuie gratis cantitatea in cauza la spitale si case de batrani, desigur, dupa ce va fi analizata de Autoritatea Nationala Sa­nitar-Veterinara si pentru Sigu­ran­ta Alimentelor (ANSVSA). Valoa­rea acesteia este de peste un milion de euro. "Vom incerca sa facem o distributie gratuita a castravetilor de sera destinati comertului intracomunitar, respectiv sa ii dam spitalelor si caselor de batrani, pentru ca altfel riscam sa aruncam la cos peste 2.000 de tone de castraveti de sera, cat au producatorii in stoc la aceasta data", a declarat Adrian Radulescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Agriculturii, citat de Agerpres. Din datele furnizate de oficialul MADR, producatorii romani pierd zilnic circa 100.000 de euro din cauza blocarii schimburilor intracomunitare cu castraveti, dar si a scaderii vanzarilor pe piata inter­na cu 70%. Romania, a carei supra­fata ocupata cu sere este de 600 de hectare (din care circa 60 de hectare sunt cultivate cu cas­tra­veti), vrea sa recupereze pierderi­le de la Uniunea Europeana. Aso­ci­a­tii­le din agricultura ecologica au cerut controale mai stricte la produsele ecologice si cele traditionale. (Daniel Ionascu)

×