x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe E criză? Nu şi la Departamentul de Stat al SUA, care a cheltuit 630.000 de dolari pe “Like”-uri de Facebook!

E criză? Nu şi la Departamentul de Stat al SUA, care a cheltuit 630.000 de dolari pe “Like”-uri de Facebook!

06 Iul 2013   •   17:37
E criză? Nu şi la Departamentul de Stat al SUA, care a cheltuit 630.000 de dolari pe “Like”-uri de Facebook!

Un detaliu surprinzător descoperit într-un raport al Inspectorului General scoate la iveală faptul că, în plină criză economică, Departamentul de Stat al SUA nu se sfieşte să cheltuiască bani pe cumpărarea de fani pe reţelele de socializare.

Departamentul de Stat al SUA a cheltuit, pe fondul politicii de austeritate dure, 630.000 de dolari în doi ani pentru a obţine milioane de “Like”-uri pe paginile sale din reţeaua de socializare Facebook, relatează Huffington Post, citând un raport datând din luna mai a acestui an.

Două “campanii de publicitate”, lansate în 2011 şi 2012 şi care au costat circa 630.000 de dolari, potrivit raportului elaborat de specialişti independenţi, au urmărit scopul de a “construi platforme globale de propagandă pentru lucru cu auditoriul străin, pe calea majorării numărului de fani pe patru resurse tematice din Facebook”.

Raportul invocă o informaţie potrivit căreia Departamentul de Stat al SUA “cumpăra fani” care nu puteau decât să acceseze postările sau să dea “Like”-uri unor fotografii, fără a fi în mod real interesaţi de tematică şi fără a interacţiona la un nivel mai profund.

În plus, în pofida milioanelor de “Like”-uri, la studierea materialelor sau redifuzarea lor ulterioară participau extrem de puţini utilizatori. “Multe postări aveau mai puţin de 100 de comentarii sau repostări, iar cele mai populare - doar câteva sute”, se arată în documentaţia experţilor independenţi.

×
Subiecte în articol: facebook like