x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ebola, folosită ca ARMĂ BIOLOGICĂ

Ebola, folosită ca ARMĂ BIOLOGICĂ

05 Oct 2014   •   13:01
Ebola, folosită ca ARMĂ BIOLOGICĂ

Gruparea Stat Islamic sau alte organizaţii teroriste ar putea folosi Ebola ca armă biologică, folosind oameni infectaţi care să disemineze virusul prin intermediul sistemului internaţional de transport aerian, a afirmat un expert american pe probleme de securitate naţională.

"Individul expus la virusul Ebola ar fi purtătorul", a declarat pentru Forbes căpitanul Al Shimkus, profesor de Afaceri de Securitate Naţională la Naval War College din Statele Unite. "În contextul activităţii teroriste, nu este prea sofisticat să se ajungă la următorul pas, pentru a folosi oameni ca purtători" ai virusului, a explicat profesorul, care predă un curs privind războaiele chimice şi biologice.
 
Shimkus a precizat că gruparea Stat Islamic ar putea trimite câţiva agenţi în regiunea din Africa de Vest afectată de epidemia de Ebola, pentru a se expune intenţionat la virus, după care aceştia ar putea interacţiona cu cât mai multe persoane din ţara vizată, potrivit Antena3.ro.
 
Totuşi, dacă teroriştii ar încerca să răspândească Ebola în state occidentale ca SUA, Shimkus nu crede că virusul s-ar înmulţi exponenţial, deoarece sistemele de sănătate avansate sunt echipate, teoretic, pentru a identifica, izola şi stopa virusul.

 

 

×