x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Economia SUA a creat 213.000 de locuri de muncă în iunie, iar rata șomajului a urcat la 4%

Economia SUA a creat 213.000 de locuri de muncă în iunie, iar rata șomajului a urcat la 4%

06 Iul 2018   •   17:08
Economia SUA a creat 213.000 de locuri de muncă în iunie, iar rata șomajului a urcat la 4%

Angajatorii americani au creat în iunie un număr mai mare de locuri de muncă faţă de estimări, iar creşterea redusă a salariilor arată o înăsprire a pieţei muncii, în timp ce rata şomajului a urcat la 4%, transmit AP şi Reuters. 

Potrivit datelor publicate vineri de Departamentul american al Muncii, prima economie a lumii a creat luna trecută 213.000 de noi locuri de muncă, peste cifra de 195.000 de locuri de muncă preconizată de analişti. 

De asemenea, Departamentul american al Muncii a revizuit, în sus, şi cifrele pentru lunile aprilie şi mai, când au fost create cu 37.000 de locuri de muncă mai multe decât au fost anunţate iniţial. 

Rata şomajului în SUA a urcat la 4% în mai, de la 3,8% în mai, totuşi aproape de nivelul estimat de Rezerva Federală a SUA pentru sfârşitul acestui an. 

De asemenea, salariul mediu orar, un indicator urmărit cu atenţie de Rezerva Federală a SUA (Fed), a înregistrat luna trecută un avans anual de 2,7%, similar cu luna mai. Economiştii susţin că este necesară o creştere a salariului anual de cel puţin 3% pentru ca inflaţia să ajungă la ţinta Fed de 2%. 

În industrie şi construcţii au fost create 36.000 şi, respectiv, 13.000 de slujbe în iunie, în timp ce în sectorul îngrijirii sănătăţii au fost create 25.000 de locuri de muncă. În schimb, în retail au fost concediaţi 22.000 de angajaţi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: somaj locuri de munca sua