x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe El Chapo, găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare

El Chapo, găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare

13 Feb 2019   •   14:00
El Chapo, găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare

Capul cartelului mexican de droguri Sinaloa, Joaquin “El Chapo” Guzman, a fost găsit vinovat, marţi, de toate cele zece capete de acuzare formulate împotriva sa, de către un juriu federal, la New York, relatează BBC.

El Chapo, în vârstă de 61 de ani, a fost acuzat de numeroase ilegalităţi, inclusiv trafic de cocaină şi heroină, deţinerea ilegală de arme şi spălare de bani. Capul cartelului de droguri riscă închisoare pe viaţă.

Guzman a pledat nevinovat la toate capetele de acuzare. Juriul, format din opt femei şi patru bărbaţi, a deliberat pentru 34 de ore, timp de şase zile. Au fost chemaţi 56 de martori care au depus mărturie timp de aproximativ 200 de ore. Majoritatea martorilor, traficanţi de dorguri şi asociaţi ai unor carteluri, au cooperat cu procurorii pentru a obţine o reducere a sentinţei.

El Chapo a fost arestat în ianuarie 2016, după ce a scăpat dintr-o închisoare din Mexic, printr-un tunel, în 2015. A fost extrădat către SUA în 2017.

×
Subiecte în articol: El Chapo