x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe El Lider Maximo renunţă la Preşedinţie

El Lider Maximo renunţă la Preşedinţie

de Marina Constantinoiu    |    20 Feb 2008   •   00:00
El Lider Maximo renunţă la Preşedinţie
Sursa foto: Adalberto Roque/

În plină agitaţie mondială, din cauza chestiunii kosovare, o ştire de la Havana buimăceşte. Preşedintele cubanez, Fidel Castro, a transmis, într-un mesaj publicat de ediţia online a cotidianului de stat Granma, că nu va accepta un nou mandat de preşedinte şi comandant suprem al forţelor armate.

ADIO, DAR RĂMÂN CU VOI! -  După 50 de ani de putere şi 81 de ani de viaţă


În plină agitaţie mondială, din cauza chestiunii kosovare, o ştire de la Havana buimăceşte. Preşedintele cubanez, Fidel Castro, a transmis, într-un mesaj publicat de ediţia online a cotidianului de stat Granma, că nu va accepta un nou mandat de preşedinte şi comandant suprem al forţelor armate. El Compagnero Castro invocă problemele de sănătate.

 

Mesajul preşedintelui Castro (81 de ani) este destul de clar, deşi modul de transmitere (prin intermediul presei) este neobişnuit: “Scumpilor mei compatrioţi care mi-au făcut marea onoare de curând să mă aleagă membru al Parlamentului, le spun că nu doresc şi nu voi accepta, repet, nu voi accepta sarcina de preşedinte al Consiliului de Stat şi Comandant Suprem‘‘. “A sosit momentul să fie ales Consiliul de Stat, preşedintele şi vice-preşedintele său‘‘, se mai spune în declaraţie, Fidel Castro referindu-se la faptul că Parlamentul recent ales se reuneşte la 24 februarie pentru a-i desemna pe membrii Consiliului de Stat, cel mai înalt organism executiv cubanez, şi pe preşedintele acestuia – şeful statului.

 

SEMNATĂ DE MÂNĂ. Scrisoarea lui Fidel Castro, publicată de Granma, este semnată de mână şi datată 18 februarie ora 17:30, relatează BBC.

Preşedintele cubanez i-a predat provizoriu puterea în iulie 2006 fratelui său Raul, după ce a suferit o operaţie chirurgicală în urma unui cancer intestinal. În mesajul din Granma, el dă asigurări că “din fericire, există încă multe cadre din vechea gardă, uniţi cu alţii, care erau mai tineri când a început prima etapă a Revoluţiei‘‘. Şi spune că nu îşi ia adio, ci va continua lupta, “ca soldat de idei‘‘, dar este clar că plecarea sa marchează sfârşitul unei epoci.

 

SUA REACŢIONEAZĂ. De altfel, cam asta a dorit şi Washingtonul să spună, care a reacţionat la ştirea privind retragerea lui Castro prin însuşi preşedintele Bush: “Văd acest fapt ca o perioadă de tranziţie, iar acesta ar trebui să fie începutul tranziţiei democratice pentru poporul cubanez‘‘. Şi a trântit o frază cu bătaie lungă, recomandând comunităţii internaţionale să nu privilegieze “stabilitatea‘‘ în detrimentul democraţiei din Cuba.

Reacţiile la anunţul lui Castro nu au întârziat să apară, evident. Dar, ca impresie generală, comunitatea internaţională este prudentă. Inclusiv disidenţii cubanezi, care oscilează între speranţă şi temeri. Toate democraţiile europene vor să încurajeze acum procesul de tranziţie paşnică spre o democraţie pluralistă şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor. În acelaşi timp, liderul Partidului Comunist Rus, Ghennadi Ziuganov, a declarat că Fidel Castro a făcut un gest curajos, de om politic genial, luând o decizie care nu va permite “atacurilor agresive ale imperialismului american‘‘ să destabilizeze Cuba.

 

O VIAŢĂ DE POLITICĂ. Fidel Castro, pe numele său complet, Fidel Alejandro Castro Ruz, s-a născut în provincia Biran, din Cuba, la 13 august 1926. El a condus, alături de Che Guevara şi alţi 31 de militanţi, Revoluţia care l-a îndepărtat de la putere pe generalul Fulgencio Batista (susţinut de americani) şi care a făcut din Cuba primul stat comunist din emisfera de Vest.

 

Succesor

Raul Castro (76 de ani), care va fi cel mai probabil ales duminică preşedinte al Cubei, a reuşit să modifice în 19 luni de interimat imaginea sa de militar dur, în beneficiul celei a unui reformator prudent, comentează France Presse. Ministru al Apărării de aproape jumătate de secol, el a prevenit cubanezii că nimic spectaculos nu se va întâmpla şi că schimbările se vor petrece încetul cu încetul, pentru că trebuie ca poporul să ajungă la un consens. “Dar sistemul trebuie să se democratizeze mai mult‘‘, a spus el în decembrie, iar dacă Partidul Comunist rămâne partid unic, acesta trebuie să fie “cel mai democratic‘‘.

×
Subiecte în articol: externe fidel castro castro