x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Elveţia: Avioane de luptă oferă un spectacol aerian deasupra oraşului greşit

Elveţia: Avioane de luptă oferă un spectacol aerian deasupra oraşului greşit

10 Iul 2019   •   10:24
Elveţia: Avioane de luptă oferă un spectacol aerian deasupra oraşului greşit

O escadrilă elveţiană de avioane de luptă a realizat un spectacol aerian deasupra unui alt oraş decât cel pentru care îşi pregătiseră demonstraţia, oferind o surpriză plăcută oamenilor prezenţi la festival de yodelling. Gafa amuzantă aduce aminte de incredibilul episod petrecut în 2014, când avioanele de vânătoare ale Forţelor Aeriene nu s-au ridicat de la sol pentru a intercepta un avion deturnat deasupra Elveţiei întrucât incidentul s-a petrecut în afara orelor de program.

Patrouille Suisse ar fi trebuit să zboare deasupra oraşului Langenbruck pentru a celebra 100 de ani de la moartea aviatorului elveţian Oskar Bider, însă echipa a ajuns deasupra localităţii Mumliswil, aflată la circa 6 kilometri distanţă, unde era organizată cea de-a 13-a ediţie a Northwest Yodelling Festival. Liderul escadrilei a spus ulterior că a văzut din aer corturile ridicate în cadrul festivalului de yodelling şi a crezut că acolo trebuia să realizeze spectacolul aviatic.

 

Oskar Bider a fost prima persoană care a zburat deasupra Alpilor în ambele sensuri, în anul 1913, la vârsta de 22 de ani

Avioanele de luptă F- 5E Tiger II nu erau echipate cu GPS, dar un purtător de cuvânt al Ministerului elveţian al Apărării şi-a cerut scuze pentru greşeală. Cu toate acestea, cei prezenţi la festivalul de yodelling s-au arătat încântaţi de spectacolul neaşteptat de care au avut parte. 

Gafa amuzantă a elveţienilor aduce aminte de incidentul petrecut în februarie 2014, când avioanele de vânătoare ale Forţelor Aeriene nu s-au ridicat de la sol pentru a intercepta un avion al Ethiopian Airlines care a fost deturnat în spaţiul aerian al Elveţiei pentru că incidentul s-a petrecut în afara orelor de program, adică înainte de ora 08.00. Avionul deturnat a fost escortat atunci până la Geneva de către avioane de luptă italiene şi franceze. Programul de lucru normal în Elveţia este între orele 08.00 şi 17.00. „Avem un buget şi trebuie să prioritizăm”, a spus atunci purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene elveţiene, potrivit căruia, deşi autorităţile monitorizează în permanenţă spaţiul aerian, intervenţiile au loc doar între orele normale de program, începând cu ora 8.

 

O escadrilă de avioane de luptă au oferit un spectacol aerian deasupra altui oraş, unde se desfăşura un festival de yodelling

 

×